News Flash:

Seful comunitatii de informatii americane semnaleaza un risc crescut de conflicte la nivel mondial

3 Noiembrie 2008
516 Vizualizari | 0 Comentarii
Riscul declansarii unor conflicte va deveni din ce in ce mai mare la nivel mondial in urmatorii 20-30 de ani, cand se va produce un transfer fara precedent de resurse si de putere dinspre Vest catre Est, potrivit directorului comunitatii de informatii americane, citat de AFP.

Michael McConnell anticipeaza in special o crestere tot mai mare a cererii de resurse pe cale de disparitie, cum ar fi hrana si benzina, o concurenta crescuta in privinta noilor tehnologii si o raspandire a armelor de distrugere in masa. "Ceea ce subinteleg eu este un risc potential de conflict", a rezumat McConnell in fata unui public format din specialisti ai serviciilor de informatii, la Nashville, in Tennessee. "Pana in 2025, probabilitatea producerii unui conflict intre tari sau a unor razboaie civile va fi mai mare", a adaugat el. Conditiile vor fi astfel favorabile, in timpul acestei perioade, unor atentate teroriste de mare amploare cu produse chimice, arme biologice si, mai putin probabil, nucleare", a adaugat McConnell, care anticipeaza o lume multipolara in 2025, prin dezvoltarea Chinei, Indiei si Braziliei. "Transferul de resurse mondiale si de putere economica, in prezent in curs, dinspre Vest spre Est, este fara precedent in istoria recenta", a subliniat acesta. Expansiunea teritoriala si rivalitatile militare sunt mai putin probabile, dar nu pot fi excluse, a continuat oficialul. "Credem ca aceste schimbari radicale nu vor declansa o ruptura totala cu ordinea internationala actuala, dar urmatorii 20 de ani de tranzitie catre un nou sistem sunt plini de riscuri si numeroase provocari", a asigurat Mc Connell. In opinia lui, pana in 2025, China va fi fara indoiala prima putere economica a lumii. Ea va deveni o putere militara, importatoarea celor mai importante resurse naturale si principalul poluator al planetei. "Impactul Chinei asupra planetei in urmatorii 20 de ani va fi superior oricarei alte tari", este opinia directorului american. India va fi a doua sau a treia economie mondiala si ar putea deveni unul dintre polii cei mai importanti ai acestei lumi noi. Rusia va face, de asemenea, parte din aceasta lume noua, dar doar daca isi va dezvolta si diversifica economia si daca se va integra in economia mondiala. Rivalitatile strategice se vor dezvolta fara indoiala in jurul comertului, demografiei, accesului la resurse naturale, la investitii si la inovatii tehnologice. S-ar putea declansa o lupta pentru dobandirea suprematiei tehnologice, cheia dominatiei mondiale.


Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1778 (s) | 22 queries | Mysql time :0.017591 (s)

loading...