News Flash:

Senatorii Neculai Apostol si Varujan Vosganian si-au inaugurat cabinetele parlamentare

14 Martie 2005
779 Vizualizari | 0 Comentarii
•Parlamentarul iesean va tine sedintele de audiente in biroul situat in cladirea Habitat Proiect

Numeroase personalitati ale vietii sociale si politice locale au fost ieri prezente la deschiderea biroului senatorial al lui Neculai Apostol, parlamentar de Iasi din partea Partidului Social Democrat. Biroul senatorial se afla in cladirea Habitat Proiect de pe bulevardul Carol I, la parter. Astfel, au dorit sa fie alaturi de Neculai Apostol la momentul festiv parlamentarii PSD Ion Solcanu, Valer Dorneanu Traian Dobre, Vasile Mocanu. Din partea Partidului Umanist au fost prezenti senatorul Radu Terinte si presedintele filialei judetene a formatiunii politice, Nicolae Lupascu. Trebuie mentionata prezenta la eveniment a presedintelui Consiliului Judetean, Lucian Flaiser, precum si a numerosi oameni de afaceri, directori ai unor societati comerciale cu capital de stat, precum si sefi ai unor directii descentralizate. Cu acest prilej, senatorul Neculai Apostol a tinut sa precizeze ca activitatea sa parlamentara se va concentra pe sustinerea mediului de afaceri, dar nu va lasa la o parte problemele sociale. Conferinta de presa a avut loc intr-una din salile de sedinta ale Asociatiei Oamenilor de Afaceri. De mentionat ca aceasta Asociatie a fost infiintata la initiativa senatorului Apostol in perioada in care acesta era prefect al judetului. "Am tinut sa avem aceasta intalnire in sala de sedinte a Asociatiei Oamenilor de Afaceri deoarece eu provin din mediul de afaceri. Fara un mediu de afaceri sanatos nu putem sa ne dezvoltam. PSD si-a propus sa faca o opozitie constructiva cu o atentia sporita la costurile sociale aferente", a declarat senatorul Neculai Apostol. La randul sau, presedintele PSD Iasi, senatorul Ion Solcanu, s-a aratat increzator ca Neculai Apostol va face tot posibilul in calitate de parlamentar pentru rezolvarea unor probleme cu care se confrunta cetatenii judetului. "Cabinetul parlamentar este un mijloc prin care cetatenii se vor adresa unui senator avizat, cu experienta", a precizat Solcanu.

Inaugurarea biroului senatorial al lui Varujan Vosganian

In urma cu doua zile, si senatorul liberal Varujan Vosganian si-a inaugurat cabinetul parlamentar, locul unde cetatenii vor putea depune petitii si vor putea solicita sprijinul pentru diferite probleme ce privesc activitatea camerei superioare a Parlamentului. Cabinetul senatorial functioneaza pe bulevardul Carol I numarul 4, la al doilea nivel al sediului Habitat Proiect SA. De asemenea, Varujan Vosganian a declarat ca, in cel mai scurt timp, va incerca sa deschida si o varianta electronica a biroului, astfel incat iesenii vor intra in contact cu senatorul liberal prin intermediul unui site. La evenimentul care a avut loc urma cu doua zile au fost prezenti si parlamentarii ieseni, reprezentanti ai coalitiei de guvernare. "Voi incerca de aici sa rezolv probleme ce tin atat de specializarea mea de economist, probleme ale societatilor comerciale iesene, precum si probleme fundamentale ale judetului Iasi, precum Aeroportul International Iasi. Astfel de probleme trebuie rezolvate fara a ne rafui cu judetul Bacau", a declarat in urma cu doua zile senatorul Vosganian. De asemenea, acesta a mai precizat ca printre prioritatile acestui mandat se inscriu si problemele de patrimoniu cultural. In acest sens, Varujan Vosganian a declarat ca in acest an vor incepe lucrarile de consolidare si renovare a Bisericii Armene.
Constantin MAZILU
Tudor LEAHU
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.5381 (s) | 22 queries | Mysql time :0.421948 (s)

loading...