News Flash:

Senatul UAIC, impotriva noii legi a educatiei

29 Martie 2010
882 Vizualizari | 0 Comentarii
Senatul Universitatii Al. I. Cuza (UAIC) a luat pozitie dura impotriva noului proiect al legii invatamantului promovat de actualul ministru al Educatiei, Daniel Funeriu. Astfel, reprezentantii UAIC considera ca: "proiectul de lege formuleaza doar idealuri care tin însa de filosofia educatiei si de pedagogie. De asemenea, valori care tin de cultura generala si alegerile personale alaturi de misiuni generale, care revin scolilor si institutiilor de învatamant superior. Asta in loc sa stabileasca principiile fundamentale, prezente într-un numar prea mare, redundant, în textul propus si cadrele ferme, imperative de actiune". De asemenea, "Proiectul de lege amesteca pareri voluntariste, încercari de strategie si deziderate personaliste pe fundalul etatismului si al centralismului birocratic. Principiile constitutive ale universitatii sunt autonomia institutionala si libertatea academica. Autonomia universitara nu se refera doar la resortul academic, respectiv proiectarea si dezvoltarea programelor de studii, ci cuprinde, în sens deplin, componente administrative, manageriale si financiare. Noul proiect de lege nu propune autonomia universitara în sens deplin, ci restrange actuala autonomie academica flagrant", se mai arata in pozitia oficiala a conducerii Universitatii Cuza.
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.3136 (s) | 22 queries | Mysql time :0.146582 (s)

loading...