News Flash:

Sfaşiată de caini sub ochii trecătorilor

8 Iunie 2010
715 Vizualizari | 0 Comentarii
O adolescentă de 19 ani, din Botoşani, a trecut sambătă prin momente de groază. Ioana I. a povestit că în timp ce-şi plimba cainele prin zona de vizavi de internatul Colegiului Naţional „AT Laurian”, a fost înconjurată de o haită de caini. Incercand să-şi apere animalul l-a luat în braţe. Atunci, însă, comunitarii au atacat-o cu furie, muşcand-o de picioare pană aproape au doborat-o. Norocul ei a fost o familie tanără care a fugărit maidanezii şi a ajutat-o să meargă la Unitatea de Primire a Urgenţelor de la Spitalul Judeţean. „Pacienta a ajuns la noi cu multiple leziuni. Leziuni la nivelul ambelor membre inferioare, multiple şi grave. Cazul a fost şocant chiar şi pentru personalul medical, avand în vedere că s-a petrecut într-o zonă populată”, a precizat Gheorghe Apetroaie, medic în cadrul UPU. Acesta spune că tratamentul plăgilor, precum şi cel profilactic vor dura mai bine de o lună, existand şi riscul ca fata să rămană cu cicatrici pe coapse, acolo unde muşcăturile au fost extrem de puternice, una din plăgi fiind chiar şi cu delabrare (n.r. - carnea a fost smulsă pană la os). Specialistul a menţionat că fata ar fi riscat chiar moartea dacă animalele ar fi reuşit să o culce la pămant. Atunci riscul de a fi muşcată de jugulară ar fi fost foarte mare. Şi o perforare a arterei femurale ar fi făcut aproape imposibilă salvarea tinerei.
(Monitorul)
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1400 (s) | 24 queries | Mysql time :0.018724 (s)

loading...