News Flash:

Sfidare! Universitatea Spiru Haret face in continuare inscrieri, desi se afla in ilegalitate

15 Iulie 2009
626 Vizualizari | 0 Comentarii
Sfidare Universitatea Spiru Haret face in continuare inscrieri desi se afla in ilegalitate
Afisat la 19:01

Universitatea "Spiru Haret" nu a prezentat pana astazi niciunul dintre documentele cerute de Ministerul Educatiei pentru intrarea in legalitate a tuturor programelor de studii oferite si continua inscrierile, desi acestea ar fi trebuit oprite pana la rezolvarea problemelor.

Potrivit ministerului, printre documentele solicitate universitatii se numara cele legate de acreditari, numarul de profesori si conferentiari, precum si numarul de studenti.

"In ceea ce ne priveste, lucram la descoperirea diplomelor care au fost acordate deja pentru formele de invatamant neacreditate, pentru ca, in principiu, acestea sunt nule. Lucram la asta impreuna cu Editura Romdidact, cea care tipareste diplomele, pentru ca de la universitate nu am primit nimic. Nu stim cati absolventi de specializari neacreditate au diplome, stim ca sunt circa 70.000 care au terminat anul asta studii de master sau licenta si isi asteapta diplomele", au precizat, pentru NewsIn, reprezentantii ministerului.

Pana in prezent, "Spiru Haret" are circa 96.000 de absolventi. Reprezentantii institutiei ascund insa numarul celor au urmat forme de invatamant la distanta sau fara frecventa, care, pentru majoritatea facultatilor, sunt neacreditate. "Vom decide daca va fi cazul sa dam aceste informatii sau nu. Deocamdata, nu vrem sa anuntam nimic", spune purtatorul de cuvant al universitatii, George Nicolau.

Chiar dupa stabilirea numarului celor care au primit diplome cu antetul Ministerului Educatiei, desi au urmat la "Spiru Haret" forme de invatamant neacreditate, procedura de anulare a respectivelor acte de studii ar fi foarte dificila.

"Diplomele deja obtinute pot fi anulate fie de universitate, dar ma indoiesc ca vreo institutie de invatamant ar face asta, sau in instanta, insa procedura ar fi extrem de complicata", spune purtatorul de cuvant al Agentiei Romane de Asigurare a Calitatii in Invatamantul Superior (ARACIS), Mihai Floroiu.

Inscrierile la facultatile din cadrul Universitatii "Spiru Haret", care se fac pe baza de dosar, au inceput in mai si sunt programate, teoretic, pana la sfarsitul lunii septembrie, fara a fi precizata o limita de locuri pentru admitere.

Desi i s-a retras dreptul de a mai face inscrieri pana la intrarea in legalitate a tuturor centrelor sale, Universitatea "Spiru Haret" continua sa faca inscrieri pentru 2009-2010.

"Sigur ca va puteti inscrie. Au fost cateva probleme, insa s-au rezolvat", a sunat replica primita, miercuri, de reporterul NewsIn, din partea secretariatului universitatii.

Ministerul Educatiei a informat, marti, ca aproape toate centrele de invatamant din cadrul Universitatii "Spiru Haret" functioneaza ilegal, printre ele fiind cele din Capitala ale facultatilor de arhitectura, limba romana si matematica, dar si sedii din orase ca New York, Toronto sau Tel Aviv.

Universitatea "Spiru Haret" are 311.928 de studenti, ceea ce inseamna doua treimi din totalul studentilor din Romania. Institutia a fost infiintata in anul 1991 si a dobandit primele acreditari pentru invatamant la zi in 2002.

Sursa: NewsIn
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.3202 (s) | 22 queries | Mysql time :0.152849 (s)

loading...