News Flash:

Simirad i-a cedat lui Dan Carlan

28 Septembrie 1999
1214 Vizualizari | 0 Comentarii
Pe ordinea de zi a sedintei ordinare de ieri a Consiliului Municipal Iasi s-a aflat si un proiect de hotarire privind concesionarea de teren asociatiilor de locatari in vederea construirii unor centrale termice de bloc, acolo unde nu exista posibilitatea tehnica a instalarii acestor centrale in subsolul imobilelor. Aprobarea acestui proiect a adus satisfactie consilierului Dan Carlan, care considera ca i se poate atribui paternitatea ideii centralelor termice de bloc, satisfactie cu atit mai mare cu cit cel care a propus proiectul respectiv este insusi primarul Constantin Simirad. Dupa cum bine se cunoaste, cele doua pesonaje politice se afla intr-un conflict deschis de opinii pe diverse teme. Printre alte hotariri adoptate de legislativul local, putem mentiona cele referitoare la atribuirea in folosinta gratuita a spatiilor Consiliului Municipal cu destinatie medicala, aflate in administrarea spitalelor, direct catre medicii titulari, preluarea parcurilor de joaca de catre agentii economici interesati in vederea amenajarii si intretinerii lor, scutirea de taxa anuala a intretinere a cimitirelor pentru pensionarii cu o pensie cumulata mai mica de un milion de lei lunar, precum si pentru veteranii de razboi si fostii detinuti politici etc. Printre altele, consilierii municipali au aprobat numirea pe postul de administrator al RATC si al RA Termoficare a lui Petru Garlea, respectiv Romeo Mistreanu, fostii manageri ai acestor regii. In ceea ce-l priveste pe Romeo Mistreanu, acesta nu a mai apucat sa fie felicitat pentru aceasta numire, deoarece a fost reperat imediat in sala de sedinte de primarul Constantin Simirad, care l-a trimis la CET sa rediscute problema apei calde a iesenilor: "Gata, dom'le, fugi la CET si vezi ce e cu apa calda, ca stai aici degeaba", i-a spus Simirad lui Mistreanu. (DM)
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1796 (s) | 22 queries | Mysql time :0.022729 (s)

loading...