News Flash:

Simirad - pe patine din strujeni

19 Februarie 2001
812 Vizualizari | 0 Comentarii
Dorinta exprimata, mai mult sau mai putin explicit, de catre primarul municipiului Iasi, Constantin Simirad, de a intra in randurile Partidului Democratiei Sociale din Romania, nu s-a bucurat de cine stie ce apreciere din partea conducerii locale a PDSR. Declarand ca, in ultimul timp, formatiunea din care face parte a primit foarte multe cereri de inscriere in partid din partea multor primari din judetul Iasi, senatorul Ion Solcanu, liderul PDSR Iasi, a aratat ca Simirad nu a recurs inca la o asemenea modalitate de a se alatura Partidului Democratiei Sociale din Romania.
Senatorul pedeserist a spus ca primarul Iesilor are pretentia de a negocia cu PDSR, la nivel de lideri de partid, dar cum Partidul Moldovenilor - formatiune creata si condusa de Constantin Simirad - a fost taxat drept un "partid defunct", ambitia seful administratiei locale a fost considerata desarta. "Primarul Iasului trebuie sa vina cu picioarele pe pamant si sa dea dovada de realism. Suntem obisnuiti cu alunecarile pe gheata cu patine din strujeni ale domnului Constantin Simirad", a afirmat senatorul Ion Solcanu.
Parlamentarul pedeserist n-a exclus insa posibilitatea ca, intr-adevar, la un moment dat, primarul municipiului Iasi sa ajunga in cadrul Partidului Democratiei Sociale din Romania. Dar, "daca va fi in ograda noastra, vom avea grija sa-l crestem in spriritul social-democratiei", a mai spus Solcanu. (C.O.)
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1630 (s) | 24 queries | Mysql time :0.019936 (s)

loading...