News Flash:

Simirad pierde din popularitate in fata locuitorilor din Iasi

18 Iulie 1999
473 Vizualizari | 0 Comentarii
•Iesenii i-au pus primarului nota 7.39, in timp ce acesta s-a notat cu 8.50 •Nota din acest an este mai mica decit cea obtinuta anul trecut

Organizatia "Pro Democratia" a efectuat in cursul zilei de joi o testare a populatiei din Iasi si din Tirgu Frumos pentru a determina parerea cetatenilor despre prestatiile autoritatilor locale. Organizatia a instalat cinci puncte in oras in care au fost distribuite chestionare catre cetateni; aceasta testare nu este echivalentul unui sondaj de opinie si datele obtinute nu pot fi generalizate decit cu foarte multe rezerve pentru ca aceasta metoda nu intruneste conditiile unei cercetari stiintifice. Cu toate acestea, rezultatele demersului celor de la "Pro Democratia" sint interesante iar primarul Constantin Simirad a promis ca va tine seama de acestea. Chestionarul a cuprins un set de opt intrebari iar la acesta au raspuns 1.200 de cetateni din municipiul Iasi insa numai 850 de chestionare au fost completate corect. Iesenii, in proportie de 56% doresc ca primarul orasului sa fie un om gospodar, 43% sa fie cinstit iar 42% doresc sa fie o persoana cu experienta de conducere. Totodata, 29% dintre locuitorii orasului considera ca primarul este capabil sa rezolve problemele orasului in buna masura, 25% in suficienta masura, 17% intr-o masura foarte mare si 12% in mica masura. Referitor la problema alimentarii cu apa iesenii considera, intr-un procent de 31%, ca starea actuala este mai buna decit cea de anul trecut si 44% ca aceasta este la fel ca acum un an; starea drumurilor, in acelasi interval de timp, este considerata mai buna, 41%, la fel 30%, mai rea 25%; starea iluminatului public mai buna 42%, aceeasi 40%; curatenia orasului, mai buna 40%, aceeasi 42%; termoficarea, mai buna 24%, aceeasi 40%, mai rea 23%; transport in comun, mai bun 30%, aceeasi 34%, mai rea 24%; ciini vagabonzi, mai buna 19%, mai rea 38%; profesionalismul functionarilor din Primarie, mai buna 14%, mai rea 30%. Activitatea Primariei s-ar fi imbunatatit in ultimul an de zile in suficienta masura, considera 16% dintre ieseni, in mica masura - 20% si in foarte mica masura - 19%. Cele mai importante probleme ale orasului ar fi, in opinia locuitorilor din Iasi, functionarea pietelor si specula care s-ar inregistra aici, lipsa de implicare in viata comunitatii a alesilor locali, prestatia gardienilor publici. Cei care au raspuns la chestionar au fost rugati sa ofere o nota primarului Simirad. La aceasta solicitare au fost obtinute urmatoarele rezultate: 0,46% din repondenti i-au acordat nota 0; 2,41% nota 1; 1,49% nota 2; 1,49% nota 3; 2,75% nota 4; 9,74% nota 5; 11,91% nota 6; 23,37% nota 8; 23,83% nota 8; 9,85% nota 9 si 6,53% nota 10. Primarul a obtinut o medie de 7,39 fata de 7,75 anul trecut. In ciuda acestei scaderi a simpatiei in rindurile electoratului, Simirad a declarat ca este multumit de rezultatele acestei testari. Mentionam ca seful municipalitatii a raspuns el insusi la un asemenea chestionar, la care si-a acordat nota 8.50. De mentionat ca principalele trei probleme cu care s-ar confrunta orasul sint, in opinia "primului gospodar" Aeroportul, Statia de Epurare si consolidarea constructiilor, adica trei domenii care nu intra in responsabilitatea municipalitatii ci a Consiliului Judetean.
Ovidiu BUNEA
Distribuie:  
Incarc...

Libertatea.ro

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2016 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.2085 (s) | 24 queries | Mysql time :0.018893 (s)