News Flash:

Simirad taie in carne vie

20 Decembrie 2001
1212 Vizualizari | 0 Comentarii
•"Bugetul de anul viitor este unul de avarie", a declarat Simirad •Primarul a spus ca nu are bani pentru toti saracii care au dreptul sa fie asistati potrivit legii •Subventiile pentru caldura sunt in pericol •Municipalitatea nu va mai finanta casele de oaspeti si scolile generale

Bugetul Primariei pentru anul viitor a fost estimat la suma de 800 de miliarde lei, iar necesarul cheltuielilor se ridica la peste 1200 de miliarde. "Trebuie sa reducem cat putem. Nu putem satisface toate cerintele. Deja am renuntat la cateva investitii", a declarat Simirad.
In capul listei celor care nu vor mai primi anul viitor bani de la bugetul local se afla cei care au dreptul sa fie asistati social. Potrivit legii, acestia sunt insotitorii persoanelor cu handicap, persoanele fara nici un venit, care solicita asigurarea venitului minim garantat de 630000 de lei pe luna, familiile care au dreptul sa beneficieze de subventii pentru caldura, precum si scolile si casele de oaspeti. Dintre cei care au dreptul la pensie pentru handicap, doar o parte isi vor primi drepturile banesti. "Ii vom selecta pe cei care sunt intr-o stare mai grava. Nu avem bani sa le dam la toti. Din cele 2000 de cereri, vor primi pensie de handicap si pentru insotitor numai vreo 800 de persoane", a spus primarul.
Municipalitatea are nevoie de circa 25 de miliarde de lei lunar, numai pentru bugetul de asistenta sociala. "Este greu sa ma pronunt, dar nu cred ca vom mai putea da subventiile pentru caldura, iar din cele 20.000 de persoane care solicita venitul minim garantat, o parte o vom angaja cu jumatate de norma", a declarat primarul.
Nici pentru dotarile scolilor Simirad nu a mai gasit bani. Primarului i se pare exagerat ca o scola de 1000 de elevi sa ceara sa fie dotata cu 20 de calculatoare. "Adio, calculatoare! Sunt unii directori care solicita si cate 20 de calculatoare pentru o scoala. Nu avem de unde sa le dam bani. Consiliul Judetean are un anumit buget pentru invatamant; sa le dea ei", a adaugat Simirad.
Din cauza austeritatii bugetare Primaria va renunta si la finantarea caselor de oaspeti. "Nu vom mai caza pe nimeni pe cheltuiala noastra. Am fost rugat de atatea ori sa cazam la casa de oaspeti diferite oficialitati care veneau la Iasi. De acum incolo sa plateasca, costa 15 dolari pe noapte", a precizat primarul.
Constantin MAZILU
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1230 (s) | 24 queries | Mysql time :0.017847 (s)

loading...