News Flash:

Simulare de depolitizare la Prefectura Iasi

18 Decembrie 2005
775 Vizualizari | 0 Comentarii
•Desi prefectul Radu Prisacaru si-a dat demisia din PNL in vederea depolitizarii institutiei, dupa cum prevede legea, la cabinetul prefectului acesta continua sa lucreze membri ai partidului •Mai mult, chiar in in sediul prefecturii iesene functioneaza biroul parlamentar al deputatului liberal Relu Fenechiu •Subprefectul Florin Ungureanu si-a dat demisia din PD

Prefectul judetului Iasi, Radu Prisacaru, este dispus sa aplice legislatia si recomandarile privind depolitizarea administratiei doar cu jumatati de masura. Astfel, in cursul zilei de ieri acesta a anuntat ca si-a dat demisia din PNL si, prin urmare, a respectat recomandarile facute de statul roman si Uniunea Europeana privind depolitizarea Institutiei Prefectului. Potrivit legislatiei care va intra in vigoare de la 1 ianuarie 2006, prefectii si subprefectii sunt apolitici, adica nu pot face parte din nici un partid politic. Spiritul legii se refera si la echidistanta Institutiei Prefectului in relatiile cu toate fortele politice, reprezentanti ai societatii civile, institutii si populatia in general. Numai ca Radu Prisacaru nu a dat nici un semn ca ar dori sa depolitizeze institutia asa cum o cere spiritul legii. Director de cabinet al prefectului este Valerian Salavastru, secretarul coordonator al organizatiei judetene a PNL, iar seful filialei judetene a liberalilor are biroul parlamentar in Palatul Administrativ. Mai mult, Relu Fenechiu este nasul de cununie al lui Valerian Salavastru, iar acesta din urma a fost in mai multe randuri acuzat ca este la originea unor controale politice instrumentate in special impotriva unor membri marcanti ai PSD, cum ar fi primarul municipiului Iasi si ceilalti primari social-democrati din comunele judetului. Reporterii cotidianul ZIUA de Iasi i-au sesizat prefectului aceste aspecte, dar raspunsul pe care l-a oferit arata ca Radu Prisacaru nu a inteles care este sensul intentiilor de depolitizare a administratiei publice. "Nu-i nimic ilegal sa aiba Relu Fenechiu cabinet la prefectura si nu vad nici o problema in ceea ce-l priveste pe Valerian Salavastru. Ce, voi stiti mai bine ca mine ce inseamna depolitizare?", a spus Prisacaru. Un raspuns aproape identic a fost oferit si de Relu Fenechiu. De precizat ca si subprefectul Florin Ungureanu a anuntat ieri ca si-a dat demisia din Partidul Democrat si vrea sa urmeze o cariera de inalt functionar public. Florin Ungureanu nu poate fi banuit insa ca se afla la originea unor controale efectuate la comanda politica si nici de impartialitate in raport cu ceilalti sefi din administratie, primari etc. Examenele de atestare pe functii sunt programate pentru zilele de 20 si 21 decembrie. In cazul in care Radu Prisacaru si Florin Ungureanu vor dovedi la acest examen ca nu cunosc legislatia si atributiile functiilor pe care le ocupa, cei doi isi vor pierde scaunele definitiv.
Constantin MAZILU
Tudor LEAHU
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1699 (s) | 22 queries | Mysql time :0.020184 (s)

loading...