News Flash:

Simulari speciale pentru a crea conditiile prabusirii zborului Rio-Paris

2 Septembrie 2009
520 Vizualizari | 0 Comentarii
Pilotii Air France vor urma o sedinta speciala de antrenament la mare altitudine cu simulator, pentru reconstituirea imprejurarilor asemanatoare defectiunilor sondelor Pitot la prabusirea zborului Rio-Paris, a relatat, luni, saptamanalul Le Point, transmite AFP. Informatia difuzata pe pagina electronica a publicatiei franceze a fost confirmata de Sindicatul National al Pilotilor de Linie (SNPL). Compania aeriana nu a dorit sa o comenteze. In zilele urmatoare si pe parcursul a trei luni, toti pilotii avioanelor Airbus ai companiei, adica peste 3.000 de persoane, vor fi formati pe simulator in cursul acestei sedinte speciale de antrenament care nu este prevazuta in programul obisnuit de pastrare a competentelor de pilotaj. "Intre jumatatea lunii septembrie si jumatatea lunii decembrie, toti pilotii familiei Airbus vor asista, pe langa sedintele normale cu simulatoare, la o sedinta suplimentara a carei durata nu o cunosc", a explicat Erick Derivry, purtator de cuvant al SNPL. Potrivit sindicatului, sedinta suplimentara va servi la reproducerea conditiilor de pierdere a informatiilor referitoare la viteza la mare altitudine, situatie cu care s-a confruntat echipajul zborului AF 447, care s-a prabusit la 1 iunie in Oceanul Atlanitc, provocand moartea a 228 persoane. "Pentru pilotii avioanelor Boeing va exista un exercitiu de acelasi tip dar care va fi integrat in cele patru sedinte obisnuite", adica doua sedinte de antrenament si doua de control pe an, a precizat Derivry. Directorul Biroului de Anchete si Analize (BEA), responsabil cu ancheta tehnica privind prabusirea zborului AF 447, Paul-Louis Arslanian, a anuntat, luni, ca operatiunile de cautare a cutiilor negre ale Airbusului vor fi reluate la toamna. La 2 iulie, el aprecia ca o defectiune a masuratoarelor de viteza Pitot a reprezentat un element, dar nu cauza accidentului. Intr-o alta ordine de idei, a mai anuntat ca in cateva saptamani va fi prezentat un nou raport de etapa, precizand in acelasi timp ca BEA nu a inteles cauza accidentului. El spera ca, intr-un an, un an si jumatate, sa poata fi capabil sa furnizeze explicatii privind prabusirea.
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.2279 (s) | 22 queries | Mysql time :0.028941 (s)

loading...