News Flash:

Sindicalistii imploră mila parlamentarilor

8 Iunie 2010
660 Vizualizari | 0 Comentarii
Sindicalistii nemteni, afiliati la cele cinci confederatii sindicale - Cartel Alfa, BNS, CNSLR Frătia, CSDR si Meridian fac apel la parlamentarii nemteni, cerîndu-le să nu lase poporul să moară de foame. „Noi i-am votat si acum este rîndul parlamentarilor să voteze pentru noi. Le cerem să nu ne lase să murim de foame si să fie prezenti în sală în momentul votului la motiunea de cenzură. Le cerem să voteze în favoarea motiunii si să nu permită să ne fie afectate salariile si pensiile. Apelul nostru către parlamentari este unul de suflet. Cetătenii Romaniei au dreptul să trăiască în demnitate. Drepturile noastre nu trebuie tăiate sub pretext de criză, o criză pe care guvernantii vor să o arunce asupra populatiei. Efectele unor decizii aberante nu vor fi resimtite doar de bugetari si pensionari, ci de fiecare familie din Romania. Si asta în timp ce bogatii zilei si-au găsit un aliat în guvernul care construieste un zid de protectie în jurul lor. Dacă parlamentarii nu votează motiunea de cenzură, noi sîntem condamnati la foame si sărăcie cruntă. Cele două legi pentru care guvernul îsi asumă răspunderea înseamnă de fapt întoarcerea la epoca feudală în care săracii sînt obligati să muncească pentru binele boierilor. Rugăm parlamentarii să nu îi condamne pe bătrîni - înteleptii nostri, lăsati cu pensii de mizerie, la umilinta de a cersi un colt de pîine pentru a reusi să supravietuiască într-un mod rusinos, după o viată demnă de muncă. Vă rugăm să refuzati condamnarea noastră, a copiilor si a bătrînilor nostri la moarte prin înfometare“, a declarat Ioan Zaharia, presedinte Cartel Alfa filiala Neamt. Pentru a se face simtite în tară, sindicatele si-au pus la punct un program de activitate pentru această săptămînă si nu numai. Astfel, de luni, 7 iunie, a început difuzarea de afise cu texte si poze ale parlamentarilor PDL si independenti din judetul Neamt, care fac parte din arcul guvernamental, marti si miercuri vor participa la mitinguri la Parlament, iar joi si vineri vor picheta birourile si sediile parlamentare nemtene.
(Monitorul)
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1309 (s) | 22 queries | Mysql time :0.019163 (s)

loading...