News Flash:

Sinucidere din cauza saraciei

20 Februarie 2001
829 Vizualizari | 0 Comentarii
Un tanar din comuna Vadu Moldovei (judetul Iasi) a hotarat ca nu mai are rost sa traiasca sarac in asa o tara bogata. In urma acestei analize, tanarul Viorel Tenciu (26 de ani) s-a aruncat in fata trenului. Victima provine dintr-o familie fara venituri. Tanarul s-a hotarat sa plece din satul natal in Grecia pentru a-si gasi ceva de lucru pe acolo. Asadar, Viorel Tenciu a reusit sa imprumute de la diversi consateni cateva milioane de lei pe care, ulterior, i-a transformat in marci germane. Dupa ce a reusit sa faca rost de bani, Viorel Tenciu a urcat in tren cu destinatia Giurgiu, pe unde avea sa treaca granita. Din nefericire, o data ce a ajuns pe tarmul bulgaresc, autoritatile acestei tari l-au expediat in Romania fara a-i da prea multe explicatii. Vazandu-se pus intr-o astfel de situatie, tanarul a schimbat in lei 50 DM imediat ce a ajuns in Capitala, bani cu care si-a cumparat bilet de tren pana la Pascani. O data ce a ajuns aici, in loc sa ia trenul spre Iasi, tanarul a ales sa mearga in alta parte, luand-o pe jos, paralel cu calea ferata. Acesta s-a indepartat cu mult de municipiu, continuand sa mearga printre sinele de cale ferata pana cand acceleratul nr. 1931 Galati - Oradea l-a surprins si accidentat mortal. "Pentru ca avem vizibilitate buna am observat pe cineva in fata trenului si in acelasi timp am tras semnale acustice, dar degeaba, omul nu s-a ferit", a declarat anchetatorilor mecanicul care se afla la carma garniturii de tren.
Martorii oculari ai tragicului eveniment au afirmat faptul ca Viorel Tenciu a avut curajul sa stea in fata trenului. "Sunt uluit de ceea ce am vazut, tanarul nici nu s-a clintit cand mecanicul l-a avertizat sonor, parca era surd si orb", povesteste unul din martori.
De mentionat este faptul ca, in aceeasi saptamana, dar cu un an in urma, tatal lui Viorel Tenciu a trecut in lumea celor drepti.
Sorin URSAN
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1440 (s) | 22 queries | Mysql time :0.018960 (s)

loading...