News Flash:

Smecheria E.ON

26 Aprilie 2006
672 Vizualizari | 0 Comentarii
•Firmele din Iasi care presteaza servicii pentru grupul E.ON sunt platite la 30 sau 60 de zile •In schimb, pentru furnizarea energiei, germanii cer plata anticipat, iar daca agentii economici nu se conformeaza, acestia sunt deconectati •Practica imorala a celor care controleaza distributia si furnizarea energiei electrice este in defavoarea agentilor economici care finanteaza practic fosta Electrica Moldova SA

Activitatea zilnica a SC E.ON Moldova SA este practic finantata de agentii economici, care sunt fortati de la inceputul anului sa faca plata in avans pentru furnizarea energiei electrice. Pentru doar trei luni de control al SC E.ON Moldova SA, germanii au castigat, conform raportului anual publicat recent, peste 6 milioane Euro, in timp ce investitiile au lipsit cu desavarsire. Politica grupului este aplicata in mod discriminatoriu, deoarece reversul medaliei nu exista pentru germani. Daca plata pentru serviciile prestate este ceruta in avans, pentru cei care presteaza la grupul E.ON, datele problemei se schimba, iar relatia de afaceri este incorecta. Cei care fac lucrari pentru E.ON primesc banii dupa 30 sau dupa 60 de zile. In tot acest timp, se poate spune cu usurinta ca banii sunt folositi de germani iar firmele romanesti sunt facute sa astepte. Recent publicatul raport al grupului pentru anul 2005 nu arata insa nici o perspectiva pentru anul 2006 in ceea ce priveste investitiile in retelele din cadrul E.ON Moldova SA. Germanii s-au multumit doar sa aminteasca in fiecare raport ca au ajuns si in Romania, cumparand 51 la suta din numarul de actiuni. Mai exact 24,5 la suta, restul venind dupa majorarea capitalului social. Reamintim ca investitorul german plateste 31,4 milioane Euro pentru un pachet de 10,1 milioane de actiuni, reprezentand 24,62 la suta din capitalul social al SC Electrica Moldova SA, iar alte 68,6 milioane Euro pentru 22,2 milioane de actiuni, in vederea majorarii participatiei sale la 51 la suta. Suma de bani pe care germanii o dau pe fosta SC Electrica Moldova SA, cu sediul la Bacau, reprezinta 35 la suta din veniturile anuale realizate de Electrica Moldova, in suma de 10 mii miliarde lei (o mie miliarde RON) anual, in timp ce cheltuielile germanilor pentru preluarea societatii comerciale de distributie si furnizare a energiei electrice sunt de 3.500 miliarde lei (350 miliarde RON). Doar veniturile unui trimestru ale SC E.ON Moldova SA Iasi depasesc banii dati de investitorii germani pe unitatea economica. Doar in 3 luni de zile, prin profitul de 6 milioane Euro, germanii au amortizat aproximativ 10 la suta din investitia in majorarea capitalului social. In acest timp, firmele iesene, si nu numai, sunt fortate sa plateasca in avans pentru un consum preconizat, fapt care da peste cap planurile de afaceri ale firmelor. Politica de clementa este aplicata astfel de germani doar in cazul celor carora trebuie sa le dea bani si care trebuie sa inteleaga ca plata va fi facuta in 30 sau 60 de zile. Cand este vorba sa primeasca bani, E.ON apeleaza la santajul deconectarii de la energia electrica. Specialistii sustin ca a venit sezonul in care au loc cele mai mari probleme cu retelele de distributie a energiei electrice, din cauza vechimii retelelor si infiltratiilor de apa. In aceasta situatie, iesenii se pot astepta la noi intreruperi, neanuntate, ale energiei electrice. In cazul in care nu platesc factura la zi, in mod cert acestia vor fi deconectati.
Gelu JIREGHIE
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1386 (s) | 22 queries | Mysql time :0.026775 (s)

loading...