News Flash:

Soarta Copou Bellevue se decide intr-o jumatate de luna

24 Martie 2009
949 Vizualizari | 0 Comentarii
Soarta Copou Bellevue se decide intr o jumatate de luna
nstanta va decide pe 2 aprilie daca Baron Development SRL, dezvoltatorul proiectului rezidential de lux Copou Bellevue, va intra in insolventa pentru neplata unei facturi din 2007. Pana atunci, cererile de administrare judiciara a firmei curg, dosarul Copou Bellevue continand 5 cereri din partea firmelor specializate care spera ca vor primi un comision gras de pe urma insolventei Baron. Desi in cursul saptamanii trecute a avut loc primul termen de judecata, instanta inca nu a decis daca cererea de deschidere a procedurii din partea firmei vrancene Mirco Italia SRL a fost indreptatita sau nu. Procesul a fost deschis la inceputul lunii februarie 2009 din cauza unei facturi din 2007 in valoare de 58 mii lei, factura emisa in urma unui contract incheiat intre cele 2 parti, in care vrancenii se obligau sa execute o serie de lucrari la complexul rezidential iesean. Dupa cum sustin acestia, nu au primit decat o parte din bani, respectiv 29 mii lei, si acum incearca sa isi recupereze suma, plus penalizarile pe un an de zile, cerand in total nu mai putin de 54 mii lei. Pe cealalta parte, reprezentantii complexului imobiliar explica situatia si sustin ca vrancenii sunt de rea credinta si i-au platit pentru atat cat au muncit. Astfel, din valoarea contractului initial de peste 58 mii lei, Baron Development SRL a varsat in conturile Mirco Italia 29.089 lei. Pusi in fata faptului implinit, cei de la Baron au ripostat dur si au cerut firmei focsanene daune de 10 la suta din valoarea datoriei, respectiv 5.829 lei. "Cererea a fost introdusa cu rea credinta", sustin cei de la Baron. De asemenea, la dosarul cauzei au depus documente prin care demonstreaza ca firma este profitabila si ca pana la momentul de fata nu au avut probleme cu plata facturilor. "Consideram ca am dovedit cu prisosinta faptul ca subscrisa societate are incasari mai mari decat platile, are disponibilitati si lichiditati importante care sa ii permita sa faca plati in mod neintrerupt", sustin administratorii Baron, in contestatia facuta la cererea de deschidere a procedurii de insolventa inaintata de catre Mirco Italia SRL.
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1711 (s) | 22 queries | Mysql time :0.019641 (s)

loading...