News Flash:

Soarta Statiei de Epurare se afla in miinile lui Remes

4 Noiembrie 1999
1077 Vizualizari | 0 Comentarii
•Marul discordiei il constituie Statia de epurare •Ministerul Finantelor a incheiat cu Consiliul Judetean o conventie prin care se obliga sa ramburseze o parte din creditele acordate pentru modernizarea Statiei de epurare •Raspunsul ministerului se lasa asteptat •In functie de acesta, Iasul va putea sa dezvolte o serie de proiecte de mediu sau sa plateasca sume colosale din bugetul local

Epurarea apelor reziduale, subiect care a facut sa curga riuri de cerneala in presa postrevolutionara, a debutat in vara anului 1975 cind a fost receptionata prima treapta a instalatiei de profil si care raspundea cerintelor unui debit de 1.800 litri/secunda. Dinamica dezvoltarii industriale, pe care punea accent regimul comunist, a impus extinderea capacitatilor de epurare astfel incit, prin includerea in planul cincinal 1980 - 1985 a unor investitii in domeniu, s-a reusit raportarea si punerea in functiune, la inceputul anului 1984, a unei alte trepte de epurare care putea prelua un debit suplimentar de 1.200 litri/secunda. A treia etapa de devoltare a statiei de epurare a condus la adaugarea, in ultimul cincinal, din fericire intrerupt, a unei noi capacitati pentru preluarea unui debit de 1.200 litri/secunda. Dupa cum se observa, pina in 1990, statia de epurare din oras avea posibilitatea de a epura debite pina la 4.200 litri/secunda. In 1991, s-a pus problema dezvoltarii liniilor tehnologice ale statiei de epurare prin intentia de materializare a unui proiect cu firma Mannesmann. In 1995, prin atragerea unui imprumut acordat de banca KfW, cifrat la 22 milioane DEM, s-a trecut la modernizarea statiei de epurare. Initial, luind in consideratie posibilitatile financiare reduse ale RAJAC, Banca Europeana de Reconstructie si Dezvoltare (BERD), de la care regia imprumutase alti 7,5 milioane dolari, s-a opus semnarii contractului cu firma Mannesmann. Sustinerea de catre RAJAC a oportunitatii fondurilor destinate modernizarii statiei de epurare s-a bazat pe faptul ca, la acea vreme, a existat o conventie intre Consiliul Judetean Iasi si Ministerul Finantelor prin care ultima institutie mentionata se obliga sa asigure finantarea si rambursarea imprumutului. Ulterior, prin schimbarea legislatiei si prin aparitia Legii Finantelor Publice Locale, Ministerul Finantelor a transmis spre rezolvare administratiei judetului toate problemele legate de finantarea obiectivului, inclusiv si obligatiile de rambursare a creditului. In aceasta situatie, RAJAC a solicitat in numeroase ocazii, Consiliului Judetean si Consiliului Local, sa preia finalizarea obiectivului prin instituirea unei taxe de mediu. Introducerea respectivei taxe de mediu, a carei valoare se ridica la aproximativ 1.000 lei/metru cub de apa-canal, nu a fost agreata nici de administratia locala si nici de opinia publica. Potrivit unei statistici elaborate de RAJAC, prin aportul taxei amintite, s-ar fi putut acoperi finantarea de 25 % solicitata pentru acordarea unor credite ISPA destinate dezvoltarii proiectelor pentru protectia mediului. Conducerea RAJAC asteapta un raspuns ferm de la Ministerul Finantelor care sa clarifice situatia rambursarii creditului preluat de la firma Mannesmann. In functie de raspunsul pe care-l va da Ministerul Finantelor se intrevad doua posibilitati. Daca ministerul amintit accepta rambursarea creditului obtinut de la KfW, RAJAC va avea de returnat doar creditul de la BERD si astfel regia are posibilitatea sa se angajeze cu fonduri cifrate la 25 % pentru preluarea creditelor ISPA destinate protectiei mediului. In cea de-a doua varianta, in care Ministerul Finantelor nu va respecta conventia care a incheiat-o cu Consiliul Judetean Iasi, comunitatea locala va trebui sa asigure rambursarea creditului acordat de KfW si RAJAC nu va putea sa obtina nici un credit ISPA, ceea ce inseamna ca Iasul nu va avea posibilitatea sa dezvolte proiecte de protejare a mediului. "Daca Ministerul Finantelor isi va respecta obligatiile care decurg din conventie atunci, pentru Iasi, cistigul va fi dublu. In cazul in care ministerul nu va agrea intelegerea initiala, paguba va fi dubla" a declarat Tudor Tudose, purtatorul de cuvint al RAJAC, referindu-se la posibilitatile de finalizare a proiectelor de mediu.
Ovidiu MARDARE
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1372 (s) | 22 queries | Mysql time :0.019364 (s)

loading...