News Flash:

Soferii de maxi-taxi muncesc la negru

11 Octombrie 2005
859 Vizualizari | 0 Comentarii
Soferii de la firmele private de maxi-taxi parasesc serviciile pe care le au si isi depun dosarele pentru angajare la Regia Autonoma de Transport Public (RATP). Unul dintre motive este acela ca patronii nu le-au incheiat contracte de munca, ceea ce inseamna ca soferii muncesc la negru. Conform spuselor lui Adrian Mihai, reprezentant al Regiei, la selectia de conducatori auto care vor sa se scolarizeze pentru categoria D s-au prezentat si trei soferi de la firmele concurente. "Printre cei care si-au exprimat dorinta de a urma cursurile auto pentru categoria D la noi s-au aflat si trei soferi de la firmele private de maxi-taxi. Doi dintre acestia au declarat, sub semnatura, ca lucreaza cate 14-15 ore pe zi, doua zile la rand, pentru ca dupa aceea sa fie doua zile liberi. In plus, nici nu au carte de munca. Cel de-al treilea a spus ca are contract individual de munca, dar numai pentru patru ore pe zi, in timp ce programul este cu totul altul", a declarat ieri Adrian Mihai. Acesta a tinut sa mai precizeze ca potrivit Codului Muncii numarul maxim de ore de munca ce se pot efectua intr-o zi este de 12, iar a doua zi, angajatul respectiv trebuie sa primeasca neaparat zi libera. In ceea ce priveste cartile de munca, patronii firmelor de maxi-taxi au declarat in mai multe randuri ca drepturile angajatilor sunt respectate. Atat Costel Pristavu, patronul de la SC Minibus SRL, cat si Sandu Sebastian, patronul de la SC Auto Vlad SRL, au afirmat in diferite ocazii ca toti soferii de la firmele pe care le reprezinta au contracte de munca si sunt platite pentru ei toate taxele si impozitele la stat. Acest lucru este insa contrazis de soferii de pe microbuze, care incep sa ii paraseasca in masa pe privati. In prezent, Primaria Iasi a reziliat contractele de concesiune pentru trasee cu cei patru operatori privati de maxi-taxi, iar firmele in cauza au dat in judecata municipalitatea pentru anularea rezilierii contractelor.
Cristian MATASA
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1651 (s) | 22 queries | Mysql time :0.017129 (s)

loading...