News Flash:

Spagarul Butur

7 Iulie 2006
1438 Vizualizari | 0 Comentarii
•Pentru a oferi protectie unei firme care comercializa produse din strainatate, Eugen Butur este acuzat ca a cerut suma de 200 dolari lunar de la administratorul societatii •Conform afirmatiilor facute de comisia de disciplina din cadrul Autoritatii Nationale a Vamilor, in luna februarie 2006, Eugen Butur a cerut bani pentru a favoriza obtinerea unui spatiu in punctul vamal Sculeni •"Sanda Bucuvoia a fost chemata la Directia Regionala Vamala Iasi de catre Eugen Butur, care i-a solicitat 'pentru o mai buna colaborare' sa-i dea lunar suma de 200 dolari, dandu-i si numarul de cont al cardului personal, unde aceasta urma sa-i depuna", au precizat membrii comisiei disciplinare

Demiterea lui Eugen Butur din functia de director al Directiei Regionale a Vamilor (DRV) Iasi a avut drept cauza fapte de coruptie de care este acuzat de catre fostii sai sefi de la Bucuresti. Culmea, chiar daca in ordinul emis de catre Autoritatea Nationala a Vamilor (ANV) Bucuresti se mentioneaza in mod clar ca Butur a pretins sume de bani pentru a oferi protectie unei firme, acesta a deschis in urma cu putin timp un proces la Curtea de Apel Iasi, in care solicita sa fie repus in functie. Fara a nega faptul ca in anul 2002 ar fi pretins bani de la Sanda Bucuvoia, administratorul unei firme, Eugen Butur precizeaza in cererea de chemare in judecata ca ar trebui anulat ordinul prin care a fost pus in functie pe motiv ca nu a fost emis de catre o Comisie de Disciplina intocmita in mod nelegal. Acesta incearca sa convinga judecatorii de la Curtea de Apel Iasi ca ordinul prin care a fost constituita Comisia de Disciplina din cadrul Autoritatii Nationale a Vamilor, institutia care l-a demis este nelegal. Pentru a sustine aceasta exceptie, Butur a prezentat judecatorilor ieseni o decizie a Curtii de Apel Iasi intr-un proces in care Sindicatul National al Politistilor si Vamesilor s-a judecat cu ANV si a castigat procesul. "In luna septembrie 2002, Sanda Bucuvoia a fost chemata la DRV Iasi de catre Eugen Butur, care i-a solicitat 'pentru o mai buna colaborare' sa-i dea lunar suma de 200 dolari, dandu-i si numarul de cont al cardului personal, unde aceasta urma sa-i depuna", precizeaza membrii Comisiei disciplinare in ordinul de demitere a lui Eugen Butur.

Nu mai putea da spaga

Astfel, in momentul in care a fost chemata in biroul lui Butur, femeia, care era administratorul societatii comerciale Carnaval Impex SRL din Iasi, firma care aducea produse din strainatate si le distribuia in Romania, a acceptat propunerea fostului director al DRV de a-i da banii ceruti. Dupa putin timp, pentru ca societatea nu mergea foarte bine, Sanda Bucuvoia a renuntat la protectia oferita de Butur si nu i-a mai platit acestuia suma ceruta periodic. "Sumele solicitate au fost depuse de catre petitionare timp de cateva luni dupa care, din cauza incasarilor slabe, acest lucru nu a mai fost posibil", precizeaza reprezentantii ANV. Peste toate acestea, in luna februarie a anului 2006 societatea a trimis o adresa catre Biroul Vamal Sculeni, prin care solicita acordarea unor spatii comerciale in vama Sculeni. "Neprimind nici un raspuns, Sanda Bucuvoia s-a prezentat la domnul director Eugen Butur, care a trimis-o la Sculeni sa localizeze spatiul. Identificand doua spatii, acesta s-a intors, iar Eugen Butur i-a dat noul numar de cont al cardului Gold, solicitandu-i sa-i plateasca o suma de bani, in caz contrar cererea acesteia urmand sa fie respinsa", au adaugat reprezentantii ANV. Pentru ca nu a dorit sa fie stoarsa de bani in continuare, Sanda Bucuvoia s-a adresat ANV denuntand tot ceea ce s-a intamplat, chiar in conditiile in care ar putea fi trasa la raspundere pentru dare de mita.

Butur contesta probele

Pe de alta parte, Butur sustine ca a fost dat afara pe nedrept din functia de director executiv al DRV, doar pe baza declaratiilor date de administratora firmei Carnaval Impex SRL. "In mod netemeinic si nelegal Comisia de Disciplina, desi face referire doar la fapta savarsita in februarie 2006, a inlaturat toate apararile formulate in timpul cercetarii prealabile si isi intemeiaza acuzatiile doar pe probele ce parvin de la denuntatoare", a declarat Eugen Butur. De asemenea, acesta a mai precizat ca nu mai era nici un spatiu liber in punctul vamal Sculeni si nu putea sa-i ceara banii administratorului firmei daca nu putea sa-i ofere un loc. De asemenea, acesta este nemultumit ca in dosarul de demitere a sa au fost administrate probe din anul 2002. In contradictoriu cu cele spuse de Eugen Butur, reprezentantii ANV sustin ca in momentul luarii deciziei de destituire, pe data de 7 aprilie 2006, au fost luate in calcul mai multe probe, nu doar declaratiile denuntatoarei. Extrasele de cont de la BRD arata in mod clar ca au fost virati bani in conturile fostului director de catre Sanda Bucuvoia. "In urma audierii domnului Eugen Butur si a administrarii tuturor probelor necesare, s-a constatat ca in cauza se confirma savarsirea unei abateri disciplinare, raportat la fapta savarsita in luna februarie 2006", au aratat membrii comisiei disciplinare in ordinul de demitere.
Trebuie vazut daca si procurorii anticoruptie isi vor face datoria si vor lua o decizie prin care sa se poata observa tot ceea ce a facut Butur la DVR.
Catalin BOACNA
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1602 (s) | 22 queries | Mysql time :0.019815 (s)

loading...