News Flash:

Spectacol de constructii mecanice

21 Aprilie 2007
912 Vizualizari | 0 Comentarii
Astazi, aproape 100 de participanti la Concursul de Creativitate Mecanica, organizat de Facultatea de Constructii de Masini si Inspectoratul Scolar Judetean, isi vor pune la contributie imaginatia in cadrul probei practice. Daca ieri a avut loc deschiderea festiva a celei de-a treia editii a competitiei si proba scrisa, astazi cele sapte echipe inscrise in concurs vor avea de trecut de proba practica.

Concret, astazi liceenii vor avea de construit diverse mecanisme pe baza materialelor puse la dispozitie in cadrul concursului. "Tinerii din echipele concurente pot sa faca de la o constructie pana la mai multe variante, tot secretul este in creativitatea lor. Anul trecut un echipaj a reusit sa faca opt tipuri de constructii mecanice plecand de la aceleasi materiale", a declarat ieri Gheorghe Nagat, decanul Facultatii de Constructii de Masini. In competitie sunt 21 de echipe a cate patru elevi, de la sapte unitati de invatamant din municipiul Iasi, printre care amintim Grupul Scolar Nicolina, Colegiul Tehnic Dimitrie Leonida, Grupul Scolar M. Sturdza si Grupul Scolar Anghel Saligny. Elevii de clasa a XII-a, care se claseaza pe unul din primele trei locuri, vor fi admisi, fara concurs, pe baza primirii unei bonificatii de doua puncte la media finala de admitere, la Facultatea de Constructii de Masini din Iasi. De asemenea, vor primi burse de studiu in primul semestru al anului intai, daca dupa absolvirea liceului castigatorii vor opta pentru aceasta facultate. Castigatorii vor mai primi premii in bani si carti. Cu ocazia desfasurarii concursului, la Facultatea de Constructii de Masini va fi organizata si Ziua Portilor Deschise, la care sunt asteptati sa participe peste 1.000 de elevi din liceele iesene.


Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.2487 (s) | 24 queries | Mysql time :0.018692 (s)

loading...