News Flash:

Sperante pentru angajatii DSP

24 Ianuarie 2001
1152 Vizualizari | 0 Comentarii
•Conducerea unitatii spera ca ministrul Sanatatii si Familiei va lua in considerare memoriul inaintat la sfarsitul saptamanii trecute •La Iasi este necesar mai mult personal si nicidecum noi reduceri de personal

La sfarsitul saptamanii trecute, directorul Directiei de Sanatate Publica a inaintat un memoriu ministrului Sanatatii si Familiei prin care solicita analiza atenta a situatiei de la Iasi. Mai precis, este vorba despre incadrarea cu personal a DSP. "In acest moment, directia are 223 de angajati, un numar total insuficient pentru a face fata eficient tuturor cerintelor. Am aratat importanta directiei de la Iasi fata de cele din alte judete. Anterior ultimei reduceri de personal, am avut 269 de angajati. Comparativ cu alte judete, de exemplu, stam mult mai prost. La o populatie mai mica, la un alt nivel de dezvoltare socio-economica, in Constanta sunt mai bine de 300 de angajati, la Arges vreo 330. Sper ca acest memoriu va fi luat in considerare si dorinta mea este sa se intocmeasca un normativ de personal pentru directiile de sanatate publica, tinand cont de numarul populatiei din judet, de indicatorii socio-economici si de alti indicatori stabiliti de minister, astfel incat sa nu mai existe nici un factor subiectiv care sa decida reducerile de personal. Este posibil ca reducerea cu 30% a personalului sa nu fie necesara in toate directiile", a declarat dr. Petru Scripcariu, directorul DSP.
Noi reduceri de personal ar genera unele probleme legate de eficienta muncii, care ar afecta buna functionare a sistemului. Se lucreaza fara director la compartimentul de strategie, deoarece postul a fost blocat la ultimele restructurari, dupa ce dr. Scumpu a plecat la CJASS, atributiile fiind preluate de directorul DSP. Un alt motiv al deplasarii directorului DSP la Bucuresti este urgentarea demersurilor pentru aducerea la Iasi a aparaturii de specialitate necesara dotarii Unitatii de Primire Urgenta (UPU) de la Spitalul de Urgente. Reamintim ca inaugurarea UPU era programata dupa Craciun insa, in lipsa aparaturii, data a fost amanata. Constructorii au facut eforturi deosebite pentru finalizarea la termen a cladirii (situate langa Triaj), insa inaugurarea centrului va mai intarzia.

Cristian DONOSE
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1982 (s) | 24 queries | Mysql time :0.017502 (s)

loading...