News Flash:

Spicul Tiganasi este campioana de toamna

22 Noiembrie 2005
1009 Vizualizari | 0 Comentarii
•Echipa de fotbal Spicul Tiganasi are sase puncte avans in fata formatiei Stejarul Dobrovat, cu o etapa inainte de finalul sezonului •La sfarsitul acestei saptamani este programat meciul direct dintre cele doua pretendente la promovarea in liga a treia

Cu o etapa inainte de finalul turului, in Divizia D de fotbal formatia Spicul Tiganasi a devenit deja campioana de toamna, dupa ce s-a desprins la 6 puncte in fata principalei contracandidate la promovare, Stejarul Dobrovat. Aceasta pentru ca Spicul a invins pe teren propriu pe Unirea Mircesti cu scorul de 6-2, iar gruparea din Dobrovat a pierdut in deplasare meciul cu Foresta Ciurea, cu scorul de 4-2. In aceste conditii, echipa patronata de vicepresedintele Politehnicii, Neculai Ciulu, are 36 de puncte, dupa 14 etape, cu 6 mai mult decat Stejarul Dobrovat. La sfarsitul acestei saptamani este programat meciul direct dintre cele doua echipe, care ar putea transa deja lupta pentru promovarea in Divizia C, chiar din acest an. Astfel, daca Spicul Tiganasi va invinge la Dobrovat, fotbalistii pregatiti de Adrian Kereszy vor acumula 39 de puncte, cu 9 mai mult decat Stejarul, iar promovarea va fi decisa in buna masura. In subsolul clasamentului, lupta este acerba pentru evitarea locului 15, care duce direct in liga judeteana. Aceasta pentru ca Avantul Golaesti, cu un singur succes la activ si 13 infrangeri, a pierdut contactul cu plutonul si se indreapta cu pasi repezi si siguri spre esalonul judetean. In afara celor doua partide in care au fost implicate formatiile de pe primele doua locuri din clasamentul la zi, in runda a XIV-a a Diviziei D de fotbal s-au inregistrat urmatoarele rezultate: Helios Tomesti - Eurodemos Aroneanu 2-3; Romwat Harmanesti - Lunca Pascani 1-3; Genotur Belcesti - Avantul Golaesti 4-2; Unirea Ruginoasa - Viitorul Harlau 6-1; Fulgerul Tibanesti - Astra Raducaneni 3-0; AS Holboca - Viitorul Targu Frumos 2-4. Ultima runda a Diviziei D de fotbal din acest an este programata la sfarsitul saptamanii.
Florin BRIAUR
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1739 (s) | 24 queries | Mysql time :0.026217 (s)

loading...