News Flash:

Spitalele, din ce in ce mai sarace

18 Noiembrie 2001
669 Vizualizari | 0 Comentarii
•Bolnavii de la Recuperare vin cu farfuriile de-acasa •Pacientii sunt nevoiti sa aduca linguri, furculite si farfurii, pentru ca nu se gasesc in spital •Lenjeria nu a mai fost reinnoita de cativa ani buni, pacientii invelindu-se cu paturi fara cearsafuri •De mai bine de o luna, din alimentatia bolnavilor lipseste carnea, iar despre oua, cei care se ocupa de dieta spun ca nu au mai fost folosite in alimentatia bolnavilor de cateva luni

Situatia Spitalului de Recuperare din Iasi pare a se degrada pe zi ce trece. Bugetul care este acordat acestei unitati spitalicesti este insuficient, din el reusindu-se abia acoperirea cheltuielilor salariale. Despre achizitionarea de medicamente sau de material utilitar nici nu poate fi vorba.
Din cele noua miliarde de lei care ar fi trebuit sa revina Spitalului de Recuperare pentru o singura luna, dupa cum sustine dr. Octavian Petrescu, directorul acestei unitati, au fost primite de la Casa Judeteana a Asigurilor de Sanatate numai 4,8 milioane de lei, aceasta suma trebuind sa acopere atat cheltuielile salariale ale personalului care lucreaza in unitate, cat si alte cheltuieli. Reiese de aici ca nici nu se pune problema de tichete de masa sau de prime salariale pentru sarbatori. "Impreuna cu responsabili ai medicinei iesene am facut toate demersurile pentru a sensibiliza autoritatile asupra situatiei dificile in care se afla sistemul sanitar", ne-a declarat dr. Octavian Petrescu, directorul spitalului.
Se estimeaza ca, pentru ultimul trimestru al acestui an, suma care va fi acordata spitalului va fi redusa, ea ajungand, probabil, la 3,3 milioane de lei.

Blocul alimentar de la etajul sase al spitalului nu are toate dotarile

"La acest etaj, sunt internate, in acest moment, 135 de persoane. Cel mai greu ne este atunci cant trebuie sa ii chemam la masa pe toti si aceasta fiindca nu ne ajung farfuriile. Avem 20 de farfurii pentru cei 135 de pacienti. Suntem nevoiti sa ii chemam cu randul la masa. La etajul sase apa calda nu ajunge din cauza presiunii slabe ", ne-a declarat o bucatareasa.
In spital, nu se gaseste de mai mult timp detergent sau alta substanta pentru curatire. Dupa cum ne-au declarat asistentele, de multe ori fiind nevoite sa le cumpere din banii proprii.

Bolnavii sunt nemultumiti de conditiile de spitalizare

"De doua saptamani, sunt internat in acest spital pentru coxartroza. Lenjeria care este pe pat este toata rupta. Ba si mai rau, unii dintre noi nici nu au cearsaf pe patura" se revolta unul dintre bolnavi. Nemultumirea pacientilor de la Spitalul de Recuperare este data si de mancarea care nu contine altceva decat supe foarte subtiri. De carne nu poate fi vorba, aceasta nemaifiind introdusa in alimentatie de la inceputul acestei luni.
Dupa cum ne-a spus dr. Octavian Petrescu, pe zi, alimentatia unui bolnav costa cam 20.000 de lei. Din afirmatiile unei asistente care se ocupa de dieta pacientilor, a reiesit faptul ca au fost zile in care bolnavii nu au mancat de mai mult de 11.000 de lei.
Catalina DARABANA
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1480 (s) | 24 queries | Mysql time :0.018425 (s)

loading...