News Flash:

Spitalul de Urgente Sf. Ioan a ramas fara apa rece

23 Septembrie 2010
786 Vizualizari | 0 Comentarii
Dr Vladimir Poroch
Situatie inedita la Spitalul de Urgente Sf. Ioan: ieri, timp de sase ore, unitatea medicala a ramas fara apa. Acest lucru a fost determinat de niste lucrari efectuate pe strada Lascar Catargi, chiar langa spital. Managerul spitalului sustine ca n-a fost instiintat de Apa Vital, de aceste lucrari, si ca nu este deloc normal ca o unitate medicala sa ramana fara apa. "Ieri (marti - n.r.), pe la ora 10.00 - 11.00, presiunea apei a scazut foarte mult. Am sunat la Apa Vital, care mi-a confirmat si precizat ca apa urmeaza sa fie inchisa intre 12.00 - 18.00. Precizez ca un spital fara apa nu poate desfasura activitatea in sectiile chirurgicale, in care trebuie efectuata sterilizarea aparaturii. Nu este normal sa se intample asa ceva. Am avut noroc ca am facut rezerva de truse si echipamente sterile si ca n-a fost garda mare pe Chirurgie. Aceasta problema s-a suprapus cu defectarea partiala a statiei de sterilizare de la Ortopedie. Defectiunea temporara a fost remediata", a declarat dr. Vladimir Poroch, managerul Spitalul de Urgente Sf. Ioan. Reprezentantii Apa Vital au precizat ca interventia necesita o rezolvare rapida. Mai mult, apa a fost oprita doar dupa ce a fost anuntata conducerea spitalului. "Pe 21 septembrie, in vederea remedierii unei pierderi, aparuta pe reteaua de distributie din Lascar Catargi, apa a fost furnizata, in zona acestei strazi, cu presiune scazuta, pana in jurul orei 13.30, fiind sistata ulterior pana la ora 19.00, cand s-a finalizat interventia. Spitalul de Urgente a fost informat de acest lucru, la ora 9:48, prin nota telefonica. Spre deosebire de lucrarile planificate, cand se anunta durata restrictionarilor alimentarii cu apa, prin presa si site propriu, in vederea asigurarii unei rezerve de apa, lucrarile ocazionate de avariile accidentale implica o interventie imediata, care face imposibila anuntarea prealabila a tuturor clientilor din zonele afectate", a declarat Razvan Manolache, purtatorul de cuvant la Apa Vital.
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1802 (s) | 23 queries | Mysql time :0.021564 (s)

loading...