News Flash:

Spre izvoare!

24 Mai 1999
1261 Vizualizari | 0 Comentarii
Una din cele mai frecvente cirteli susurate in urechea romanilor este aceea conform careia am fi "dezbinati", atomizati, in tara si exil, de ambitii si canicule marunte, ridicule sau frizind, pur si simplu, monstruozitatea unor malformatii morale. In fapt, acest comportament este nutrit de egoism. Egoism care, dincolo de a fi o constanta a rasei noastre - nu sintem un popor rece, echilibrat, mercantil - nu este decit rezultatul unor impulsuri psiho-politice pervers induse noua, tuturor.
In "Confesiunile unui octogenar", stufos cartoi de pe la mijlocul secolului al XIX-lea, Ippolito Nievo scrie: "La fel si omul credincios desfasurarii zilnice a propriului destin nu pierde timpul ce se scurge, ci-si revarsa tineretea in vigoarea barbatiei, reculegindu-le apoi pe amindoua in repaosul obosit si plin de amintiri al batrinetii. E o comoara acumulata, iar nu monede irosite zi de zi. De altfel, acest obicei emotionant mi s-a parut intotdeauna a fi semnul unui suflet nobil. Un ticalos n-are nimic de cistigat din amintiri, ci numai de pierdut; el se straduie sa distruga, si nu sa pastreze urmele lasate de actiunile sale, deoarece remuscarile tisnesc din fiecare dintre ele, asemenea razboinicilor rasariti din dintii lui Cadmus".
Ei bine, in cazul "dezbinarii" noastre nu cred ca ea e o insumare de mici ranchiune, un clinchet de egoisme individuale. E o boala sufleteasca a unei natii careia prea multi ticalosi s-au conjurat sa-i stearga memoria, pulsiunea anarhica a unei tari electrocutate experimental.
Extras cu forcepsul bolsevic din poienile traditiei, scapat din chinga bunului simt si-a rinduielii, neamul s-a pulverizat intr-o aritmetica a indivizilor. Nemodelat de marile emotii ale obstii, neimblinzit de sarbatorile ce infloreau in ritmul firesc al crestinismului cosmic, lipsit de siguranta conferita de solida asezare pe temelia unui trecut nu glorios, dar viril, romanul s-a salbaticit. E mai rudimentar si mai slab. Nu poate reactiona demn si eficient in fata nici unei provocari. E complexat. Deci, resentimentar.
Traditia - autentificata de memorie, privilegiu al celor "nobili" - creeaza posibilitatea solidarizarii, a comunitatii de destin, a ripostei in numele valorilor impartasite de toti cei "de-un singe". Simti ca nu esti singur, ca pina si cei dusi - stramosii - te ajuta. De-aici, un sentiment reconfortant al vietii, incredere, vigoare, speranta.
Dar cind esti singur, cind vecinul "de palier" nu vibreaza impreuna cu tine la nimic ce transcende bucuriile pintecelui si subpintecelui? Cind " o lume" e dezradacinata, instrainata de acordurile ei primavaratice, timpurii, si infrigurata de iarna lagarelor si spalarii creierului, a pierderii identitatii? Cind omul e strivit de un sistem de import ce musca din toti si din toate, urias Leviathan cibernetic? Cind nu mai are la indemina lavita bucuriilor simple, firesti, pe care sa se odihneasca uneori? Cind unui neam i se extirpa memoria colectiva?
Atunci se ajunge la o cetate in care domnesc resentimentul, frustrarile inabusite ale unui "desperado" zbircit de singuratate ca un spin de cactus. Ale unui om fara nimic sfint, fara trecut si cu un viitor creionat doar de un egoism bine ascutit.
Dar pentru ca sa se ajunga aici s-a actionat nu la nivel individual, ci colectiv. S-a distrus matca pentru a slobozi milul. E un duh care a fost inoculat intregii natiuni.
E o coaja putreda care a imbracat intregul fruct al Romaniei si de care putem scapa doar mergind in sens invers, spre inocenta aromata a simburelui. Spre izvoare!
Mircea PLATON
Distribuie:  
Incarc...

Libertatea.ro

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2016 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.2011 (s) | 22 queries | Mysql time :0.018787 (s)