News Flash:

Stanciu si-a pus fiul pe lista candidatilor la Consiliul Judetean

22 Martie 2004
749 Vizualizari | 0 Comentarii
•Fiul deputatului Anghel Stanciu, Cristian Stanciu, ocupa un loc eligibil pe listele de candidati la Consiliul Judetean, in defavoarea actualului vicepresedinte, Nicolae Ivanciu, care ocupa locul sase

Membrii filialei judetene Iasi a Partidului Romania Mare au votat, sambata, propunerile de candidati pentru functiile de primar ale municipiului Iasi si orasului Pascani. De asemenea, tot in cadrul aceleiasi intalniri, au fost desemnate si listele candidatilor pentru Consiliul Local Iasi si pentru Consiliul Judetean. In urma votului, Constantin Neculau a fost desemnat drept candidat pentru functia de primar al municipiului Iasi, iar Leonard Rusu pentru functia de primar al orasului Pascani. Atat Neculau, cat si Rusu vizeaza nu numai scaunul de primar, ci si functiile de consilieri locali si judeteni. In acest sens, Constantin Neculau ocupa primul loc pe listele de candidati la Consiliul Municipal, iar Leonard Rusu este primul pe listele de candidati pentru Consiliul Judetean. De mentionat ca vicepresedintele Nicolae Ivanciu ocupa locul sase pe lista de candidati. Avand in vedere procentele cu care este cotat PRM in judetul Iasi, locul sase pe lista nu este eligibil. In fata lui Nicolae Ivanciu, pe lista de candidati la Consiliul Judetean se afla, pe locul patru, Cristian Stanciu, fiul lui Anghel Stanciu, seful filialei judetene a PRM.
Argumentul lui Constantin Neculau este acela ca ocupa functia de consilier municipal de 8 ani, este de profesie inginer constructor si deci stie foarte bine care sunt problemele municipiului. Constantin Neculau a declarat ca va face o campanie pozitiva, fara calomnii si spera sa ajunga in turul doi al alegerilor pentru locale. El a adaugat ca, desi fiecare partid si-a desemnat candidatul pentru Primarie, singurul adversar pe care il considera cu adevarat puternic este Gheorghe Nichita, care detine in prezent interimatul la municipalitate si care va candida pe listele PSD. (T.L.)
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

1073 viz    0 com
1037 viz    0 com
1174 viz    0 com
1268 viz    0 com
1145 viz    0 com
1213 viz    0 com
Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1779 (s) | 22 queries | Mysql time :0.017584 (s)

loading...