News Flash:

Startul Sarbatorilor Iasului

9 Octombrie 2006
1384 Vizualizari | 0 Comentarii
Startul Sarbatorilor Iasului
• Chiar daca vremea a fost deosebit de frumoasa pentru o zi de octombrie, iesenii nu s-au ingramadit la deschiderea oficiala a Sarbatorilor Iasului, de la Palatul Culturii, liturghia de duminica fiind mai importanta • In fata catorva ieseni, primarul Gheorghe Nichita a declarat deschise Sarbatorile Iasului • Daca festivalul folcloric a adunat abia 100 de persoane, gratarele incinse, berea si vinul nou au fost asaltate de dimineata de foarte multi ieseni, comerciantii bucurandu-se de terase pline


Startul Sarbatorilor Iasului editia a XV-a a fost dat ieri la festivalul Folcloric Trandafir de la Moldova, de catre primarul municipiului Gheorghe Nichita. Chiar daca vremea a fost deosebit de frumoasa pentru o zi de octombrie, iesenii nu s-au ingramadit la deschiderea oficiala a sarbatorilor, de la Palatul Culturii. Nici reprezentantii Prefecturii Iasi sau ai Consiliului Judetean nu au considerat ca este de bun augur sa fie alaturi de reprezentantii municipalitatii. In fata catorva ieseni, primarul Nichita a declarat deschise Sarbatorile Iasului. "De astazi (ieri - n.r.), orasul intra in sarbatoare. La aceasta editie, iesenii se pot bucura si in cartiere, nu numai in centrul orasului. Sper ca acesta saptamana va fi una a bucuriei, una in care sa fim mai buni si sa fim mandri ca suntem ieseni", a spus scurt oamenilor prezenti in piata Palatului Culturii primarul Gheorghe Nichita.

Alaturi de edilul orasului a mai urcat pe scena doar viceprimarul Constantin Adascalitei, celalalt secund, Constantin Neculau, a preferat sa stea in public alaturi de reprezentantii Politiei Comunitare. Pe scena amplasata la Palat au continuat dansurile si cantecele celor 15 formatii de muzica populara prezente la Festivalul Trandafir de la Moldova.



Multime la mancat si baut

Dupa acea, primarul a fost nevoit sa plece, fiind asteptat la reuniunea oamenilor de afaceri, iar viceprimarii s-au indreptat agale spre esplanada din fata Halei Centrale, unde domnea sfaraitul mititeilor si fumul gratarelor. Duminica insorita de ieri a fost de bun augur pentru Festivalul Vinului. Daca festivalul folcloric a adunat abia 100 de persoane, gratarele incinse, berea si vinul nou au fost asaltate de dimineata de foarte multi ieseni, comerciantii bucurandu-se de terase pline. Intampinati cu traditionala paine si sare, edilii au facut un raid printre gratarele incinse si au ciocnit cate un pahar de vin la diversi producatori. Numarul acestora a ajuns la 27 de comercianti adunati la Festivalul Vinului. In acest an, iesenii vor scoate mai multi bani din buzunar in cazul in care vor sa manance mititei, stropiti cu vin direct de la producatori. Acesta din cauza ca preturile au crescut. Mici mai ieftini de 15 mii lei (1,5 RON) bucata nu se gasesc, hamsiile ajung la 30 mii lei (3 RON) suta de grame, iar suta de grame de pastrama de oaie ajunge la 50 mii lei (5 RON), in timp ce sarmalutele costa 60 mii lei (6 RON) portia. Daca Sarbatoarea Vinului este organizata pe esplanada de la Hala Centrala, produsele de artizanat vor fi gasite pe strada Palat, iar in fata strandului va fi in fiecare zi sarbatoare campeneasca stropita cu bere si distractie cu diverse echipamente de agrement. Targul de Toamna aduce producatorii de haine de piele si blana in spatele Halei Centrale.



Statistici

Timp de o saptamana, in total in oras vor fi 258 de comercianti care vor ocupa cu mese si corturi mai mult de jumatate de hectar din centrul orasului. Primaria va incasa, si ca urmare a majorarii taxei din acest an, aproape 9 miliarde lei (900 mii RON) de la comercianti. Pentru fiecare metru patrat de teren ocupat, comerciantii trebuie sa plateasca 250 mii lei (25 RON) pe zi. In municipiu sunt asteptati 161 de pielari, 55 de vanzatori produse alimentare, 29 de artizani, 2 florari si comercianti de obiecte religioase.



statistici
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1888 (s) | 22 queries | Mysql time :0.019469 (s)

loading...