News Flash:

Strand nou pe malul Bahluiului

28 Mai 2006
917 Vizualizari | 0 Comentarii
•Firma Iulius Group va construi pe malul Bahluiului o baza nautica, cu doua bazine de inot, terenuri de sport si un parc imens

Doua bazine de inot, terenuri de sport, si un imens parc vor aparea pe malul Bahluiului, in zona Cicoarei. Planurile pentru proiectul care se intinde pe o suprafata de patru hectare au ajuns la primarie si asteapta unda verde din partea Consiliului Local. De fapt, realizarea bazei nautice este o parte a asocierii dintre primarie si Iulius Group cu privire la edificarea proiectului Palas. Pentru ca reamenajarea urbanistica a zonei din spatele Palatului Culturii presupune desfiintarea actualului strand, Iulius este obligata sa realizeze o noua baza de agrement cu bazine de inot. Terenul acordat in acest scop este situat in zona Cicoarei, peste Bahlui de cartierul Alexandru cel Bun, in spatiul dintre fostul stadion Constructorul si poligonul de tir cu arcul. Conform planurilor, cu banii Iulius Group se vor realiza doua bazine de inot, din care unul olimpic, de 50 metri lungime, si dotat cu trambuline pentru sarituri. Nu au fost uitati copiii, pentru acestia proiectantul pregatind un bazin dotat cu topogan de apa. Alaturi de bazine si plaja, baza de agrement va avea patru terenuri de sport, unul de fotbal, unul de baschet si doua terenuri de tenis cu zgura. Cea mai mare suprafata va fi insa rezervata pentru realizarea unui parc cu alei, banci si un mic lac. Pentru destinderea clientilor bazei, a fost planificat si un restaurant si o terasa-bar. Accesul auto la baza de agrement va fi pe strada Cicoarei, strandul fiind dotat cu o parcare de aproximativ 200 de locuri. Daca in planuri totul arata foarte bine, in realitate lucrurile se complica. Pe terenul municipalitatii au fost ridicate abuziv case din chirpici sau diverse adaposturi provizorii, locuite de familii intregi.
(L.S.)
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1482 (s) | 22 queries | Mysql time :0.022414 (s)

loading...