News Flash:

Strazile municipiului arata ca dupa bombardament

5 Aprilie 2006
502 Vizualizari | 0 Comentarii
•Circa 100 mii de conducatori de autovehicule trebuie sa faca in fiecare zi un adevarat slalom printre craterele de pe strazi, pentru a putea ajunge la destinatie •Primarul Gheorghe Nichita este nemultumit de modul in care SC Citadin SA se achita de indatoriri

Din cauza situatiei jalnice in care se afla bulevardele si strazile din municipiul Iasi, edilii orasului si reprezentantii SC Citadin SA, firma care se ocupa cu asfaltarea carosabilului, sunt permanent in gandul si pe limba soferilor. Circa 100 mii de conducatori de autovehicule trebuie sa faca in fiecare zi un adevarat slalom printre craterele de pe strazi, pentru a putea ajunge la destinatie. Situatia se repeta de la an la an. Dupa ce se termina anotimpul rece si se topeste zapada, arterele stradale arata ca un camp pe care au explodat mine. Pe bulevardul Dacia se circula ca pe un drum de tara. In cele mai multe cazuri, peticele de asfalt trebuie refacute de la un an la altul. Insa soferii din Iasi nu sunt revoltati numai de gropile din carosabil, ci si de calitatea lucrarilor. Printre cei mai afectati de aceasta situatie sunt taximetristii, care se confrunta in fiecare zi cu aceeasi problema, astfel ca au ajuns sa cunoasca pe de rost fiecare groapa din oras. "Situatia este de-a dreptul jalnica. Noi platim impozite si taxe si vrem ca strazile sa fie reparate. Ce se intampla acum in oras este revoltator. Chiar astazi am trecut cu masina personala peste o groapa de pe bulevardul Chimiei. Eu am avut noroc, deoarece conduc o masina mare, insa ce fac cei care au Dacii? Gropile acestea sunt foarte periculoase", a declarat Mircea Manolache, vicepresedintele Camerei Taximetristrilor din Iasi.

Firmele de asigurari cer despagubiri

In prezent, primaria are doua procese cu firma de asigurari Omniasig SA, care cere sa fie despagubita pentru daune produse autovehiculelor de catre gropile din strazi. In total, primariei, dar si societatii subordonate Citadin SA, i se cer 17 milioane lei (1.700 RON). Municipalitatea si Citadin SA au fost chemate in instanta, deoarece primaria este proprietara drumurilor, iar societatea subordonata este responsabila cu reparatiile, plombari si asfaltari. Pe bulevardul Nicolae Iorga, echipele de asfaltare au plombat o singura banda de circulatie. Banda intai, de langa bordura, pastreaza aceleasi vechi cratere. Primarul a constatat acest lucru intr-o vizita pe santierele firmei municipale de lucrari stradale. "Replica Citadin a fost ca nu a putut asfalta deoarece erau parcate masini pe marginea strazii. In loc sa solicite ca masinile sa fie ridicate, Citadinul pur si simplu a abandonat lucrarile", a spus nemultumit Gheorghe Nichita, primarul municipiului Iasi. In pofida observatiilor primite de la edilul-sef, Catalin Neculau, directorul SC Citadin SA, a declarat ca de pe 22 martie, de cand au inceput lucrarile de asfaltare, s-a reparat deja carosabilul din mai multe intersectii din oras. "Pentru ca pe timpul zilei este trafic intens, am lucrat la decapare si turnarea covoarelor asfaltice, numai noaptea. Au fost reparate intersectiile din Bucsinescu, Bucium-Poitiers, Bucium-Socola si Sfantul Lazar-Smardan. Daca vremea ne va permite, pana la sfarsitul saptamanii cred ca vom termina portiunile din drumurile nationale DN 24 si DN 28", a declarat Catalin Neculau.
Cristian MATASA
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1294 (s) | 24 queries | Mysql time :0.018424 (s)

loading...