Pentru o femeie de 27 ani, casnicia nu mai inseamna liniste si armonie. Aceasta s-a transformat in haos si frica din cauza ca sotul sau se manifesta violent de fiecare data cand nu ii place ceva. Ultima bataie pe care a primit-o din partea celui care ii este partener de viata a bagat-o pe femeie in spital. A primit pumni si picioare, femeia ajungand la spital cu rani grave la cap si abdomen. Ieseanca locuieste in cartierul iesean Bucium, iar in cursul noptii de sambata spre duminica a ajuns la spital aproape fara suflare.
Aceasta a fost transportata de ambulanta la Unitatea de Primire Urgente (UPU) din cadrul Spitalului Sf. Spiridon. Aici a primit ingrijiri medicale, dar din cauza faptului ca avea rani importante la cap, a fost directionata catre Spitalul de Neurochirurgie. Femeia a ramas internata pentru supraveghere medicala de specialitate. "Pacienta de 27 ani a fost adusa cu ambulanta la Unitatea de Primire Urgente a Spitalului Sf. Spiridon dupa o agresiune intrafamiliala. Prezenta traumatism toraco-abdominal, traumatism cranio-cerebral cu un hematom. A primit ingrijiri medicale si a fost directionata la Spitalul de Neurochirurgie, unde a ramas internata", a declarat dr. Diana Cimpoesu, medic sef UPU din cadrul Spitalului Sf. Spiridon Iasi. O alta femeie a ajuns la acelasi spital dupa ce a fost batuta de un vecin. Cei doi s-au certat, iar femeia a ajuns la spital cu mai multe contuzii si zgarieturi.






































