News Flash:

Structura viitorului Consiliu Local

7 Iunie 2004
1261 Vizualizari | 0 Comentarii
•Dupa ultimele estimari, din voturile exprimate pentru Consiliul Local, PSD a obtinut 42,2 la suta, PNL - 21 la suta, PD - 16,6 la suta, PRM - 6,9 la suta si PUR cu 5,7 la suta •In aceste conditii, PSD ar putea avea 12 de consilieri, PNL - 6 consilieri, PD - 5 consilieri, PRM - 2 consilieri si PUR - 2 consilieri

In baza ultimelor rezultate partiale privind voturile exprimate de ieseni pentru Consiliul Local, PSD - 42,2 la suta, PNL - 21 la suta, PD - 16,6 la suta, PRM - 6,9 la suta si PUR - 5,7 la suta, se poate estima ce componenta va avea legislativul local in urmatorii patru ani. Astfel, PSD ar putea avea 12 consilieri, PNL - 6 consilieri, PD - 5 consilieri, PRM - 2 consilieri si PUR - 2 consilieri. Pe lista de consilieri ai PSD, pe primul loc a candidat primarul Gheorghe Nichita, insa aceasta iese din discutie in ceea ce priveste Consiliul Local, deoarece va ocupa functia de primar al municipiului Iasi, lasand loc unul alt coleg de-al sau. Cotidianul ZIUA de Iasi prezinta numele celor care ar putea reprezenta iesenii in Consiliul Local. Lista celor 27 consilieri locali ar putea fi urmatoarea: Petru Cibotariu - PSD, Alexandrina Jeflea - PSD, Sorin Iacoban - PSD, Seryl Talpalaru - PSD, Petra Carp - PSD, Gerard Jitareanu - PSD, Constantin Adascalitei - PSD, Vasile Dumitriu - PSD, Dumitru Andichin - PSD, Adrian Nedelcu - PSD, Elena Nazarie - PSD, Vasile Costinescu - PSD, Relu Fenechiu - PNL, Camelia Gavrila - PNL, Radu Prisacaru - PNL, Mugur Cozmanciuc - PNL, Dorina Isopescu - PNL si Radu Botez- PNL, Dan Carlan - PD, Dan Constantin Vasiliu - PD, Tiberiu Brailean - PD si Aurel Busoi - PD, Radu Terinte - PUR, Ionel Oancea - PUR, Constantin Neculau - PRM, Antimir Dasu - PRM. Insa, avand in vedere rezultatele obtinute, PSD ar putea numi ambii viceprimari, care vor trebui sa renunte la functia de consilier local. In aceste conditii, din partea PSD ar putea intra in Consiliul Local si Vasile Costinescu, precum si Vasile Munteanu. Presedintele PSD Iasi, senatorul Ion Solcanu, nu a facut nici un fel de estimari privind aliantele care vor fi facute cu celelalte partide politice privind sustinerea unor viceprimari si a unor vicepresedinti la Consiliul Judetean. "Trebuie sa facem o evaluare in functie de rezultatele celorlalte partide politice, care nu au fost atat de vehemente pe durata campaniei. Trebuie sa fie un partid apropiat ca doctrina", a declarat Solcanu.
Presedintele Organizatiei Municipale a Partidului Umanist, Ionel Oancea, s-a aratat multumit de rezultatele obtinute la alegerile locale, in comparatie cu cele inregistrate de aceasta formatiune politica la nivel national. La randul sau, acesta a evitat sa faca vreun comentariu cu privire la o eventuala alianta care s-ar putea face la nivelul Consiliului Local. "La prima vedere, avem doua posturi de consilier. Ramane sa ne hotaram in functie de rezultatele exacte, care vor fi facute publice, iar apoi urmeaza negocierile. In urma cu doua saptamani, procentul PUR era destul de scazut. Am muncit foarte mult. Dintre orasele mari, suntem singurii care am reusit aceasta performanta, in conditiile unui suport financiar scazut", a declarat Ionel Oancea.
Constantin MAZILU
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1700 (s) | 24 queries | Mysql time :0.019780 (s)

loading...