News Flash:

Studenti si profesori premiati cu peste un milion de dolari

6 Octombrie 2007
1138 Vizualizari | 1 Comentarii
Dumitru Oprea
• Cadrele didactice si studentii de la Universitatea Cuza care au obtinut performante deosebite vor fi premiati cu o suma totala de peste un milion de dolari


Universitatea Alexandru Ioan Cuza (UAIC) va rasplati cele mai performante facultati si cadre didactice pentru calitate in invatamant cu premii care, insumate, depasesc suma de un milion de dolari. Sumele vor fi distribuite pe patru categorii de activitate, cercetare stiintifica, activitate didactica, imaginea universitatii pe plan international si activitati extracurriculare remarcabile, cum ar fi cele cultural-educative, sportive sau sociale. Astfel, pentru performanta in cercetare, vor fi acordate 5 miliarde de lei (500 mii RON) in functie de numarul articolelor stiintifice publicate in reviste de prestigiu international si alte 5 miliarde lei (500 mii RON) pentru performantele in cercetare, in functie de numarul de studenti. La categoria didactic, cele mai bune teze de doctorat de la fiecare facultate vor fi rasplatite cu 50 de milioane lei (5 mii RON) pentru fiecare lucrare, fondul destinat acestui premiu fiind de 750 de milioane lei (75 mii RON).

De asemenea, un fond important va fi distribuit facultatilor in functie de numarul de studenti, insa in urma unei evaluari didactice pe criterii stabilite la nivel de universitate. "La aceasta categorie ne-am gandit ca pe viitor sa acordam anumite bonusuri pentru cadrele didactice care predau si aici la Iasi, dar si la Focsani, Vatra Dornei sau Piatra Neamt. Acestia fac o munca deosebita si isi fac treaba foarte bine si aici, si la filialele noastre din celelalte orase", a declarat Dumitru Oprea, rectorul Universitatii Cuza. Facultatile care au avut o contributie importanta in promovarea imaginii universitatii peste hotare vor avea un fond de premiere de 4,8 miliarde lei (480 mii RON), in functie de numarul de mobilitati. O suma de 5 miliarde lei (500 mii RON) a fost pusa la dispozitia facultatilor pentru premierea cadrelor didactice si a studentilor care au fost implicati in activitati sportive, culturale sau educationale deosebite. Banii pentru premii sunt din fondurile proprii ale universitatii.


Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Comentarii (1)

STUDENT  | #19820
OPREA E CEL MAI TARE RECTOR DIN ROMANIA. A ADUS BANI EUROPENI LA CUZA CU CARUL. A DUS CUZA LA UN BUGET DE 2800 MILIARDE LEI.
Adauga comentariu
Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1738 (s) | 22 queries | Mysql time :0.020300 (s)

loading...