News Flash:

Studentii agronomi vor putea lucra si la firme din Franta

27 Mai 2002
578 Vizualizari | 0 Comentarii
Anul acesta, Institutul Superior Franco-Roman Agroalimentar si de Dezvoltare Agricola (ISFRADA) a inceput derularea programului de formare de cadre destinate intreprinderilor romane si franceze din domeniul agroalimentar. Formarea dureaza 1 an (octombrie-septembrie). Ea incepe cu o serie de cursuri (octombrie-decembrie), la Universitatea de Stiinte Agronomice si Medicina Veterinara din Iasi, tinute de profesori francezi. Dupa aceasta perioada comuna, studentii se separa in doua sectii. Una dintre ele este sectia "Agroalimentara", cu o durata de 9 luni, si o alta sectie de "Dezvoltare Agricola si Rurala", a carei durata de studii este tot de 9 luni. ISFRADA este un organism de formare initiala si continua, creat in 2001 de catre Federatia Institutelor Superioare de Ingineri in Agricultura - Franta si Universitatea de Stiinte Agronomice si Medicina Veterinara din Iasi. Scopul acestuia este de a acorda sprijin intreprinderilor franceze ce au investit in Romania, precum si celor care doresc sa-si dezvolte activitatile in domeniul agricol si alimentar. Astfel, ISFRADA propune intreprinderilor programe de formare initiale si continue, prin care acestea isi pot fideliza studentii, la sfarsitul formarii, prin semnarea unei conventii tip contract cu viitorul cadru format. Preselectia studentilor care vor participa la formare va tine cont de criteriile academice, motivatiile personale, de nivelul de cunoastere al limbii franceze si de personalitatea candidatului, dar si de profilul acestuia, solicitat de intreprindere. Juriul de selectie va propune inteprinderii, eventual, mai multi candidati, aceasta urmand a lua decizia finala. Intreprinderea poate, de asemenea, sa prezinte studentul sau studentii pe care ar dori sa-i formeze. Modulele permit viitoarelor cadre romane sa inteleaga economiile intreprinderilor ce functioneaza in cadru liberal, cu scopul de a contribui cat mai eficace la dezvoltarea lor. In plus, se are in vedere dezvoltarea abilitatilor comportamentale in management, animarea si conducerea unei reuniuni, a lucrului in echipa si dezvoltarea spiritului critic. Pentru asigurarea unui nivel de franceza excelent, studentii vor urma cursuri de limba franceza la Centrul Cultural Francez. Actiunea declansata de ISFRADA are loc in contextul de deschidere europeana si un rol de sustinere a politicii externe romanesti de adeziune la Uniunea Europeana.
Doriana SAMATARU
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1786 (s) | 22 queries | Mysql time :0.018916 (s)

loading...