News Flash:

Sufletul romanului intre satanism si submarine...

3 Iulie 2000
687 Vizualizari | 0 Comentarii
•"Fiti aparatorii de pe tarm si de pe mare!..."

Initial, cum marturiseau realizatorii unei emisiuni radiofonice interactive dedicate actualitatilor din Armata, toata lumea s-a aratat sceptica in privinta eventualelor ecouri pozitive generate de tema propusa. Ne indoiam, explicau aceiasi, de posibilitatea ca intr-o societate ca a noastra - "confiscata" de presantele griji cotidiene, de ura, cinism, dar si de blazarea fata de tot ceea ce inseamna xprezentul romanesca - tocmai soarta unui... submarin (e adevarat, nu un submarin oarecare) ar putea sa capteze atentia cuiva, dobandind o nesperata rezonanta emotionala in randul ascultatorilor nostri!
Sincer vorbind, impartaseam, oarecum, aceasta opinie. Nu de alta, dar experientele acestui prim deceniu de libertate - in materie de coeziune, solidaritate si participare sociala, menite sa ne sensibilizeze/mobilizeze in jurul unor cazuri si situatii, chiar vitale, au fost departe de a ne fi restituit un optimism exagerat, ele lasandu-ne, dimpotriva, un sentiment de neputinta amestecata cu disperare, cauzat fie de penuria, fie de absenta acestei nobile conduite civice la romani!...
Revenind, in emisiunea amintita era evocata, probabil in premiera, dramatica situatie a Delfinului, unicul submarin aflat in dotarea Armatei Romane (bulgarii detin trei!). Nu lipsite de interes, chiar si pentru neprofesionisti, sunt, credem, cateva date tehnice referitoare la Delfinul-junior (stramosul acestuia, Delfinul-senior, a intrat in dotarea Flotei Militare Romane in anul 1936; cantarind doar un sfert din greutatea "puiului" sau, "The Old" era, totusi, capabil sa nimiceasca un regiment de tancuri). Potrivit informatiilor oferite de catre o persoana avizata - ofiterul secund Adrian Stoica, aflat la bordul Delfinului jr. de 14 ani, cu alte cuvinte de la data intrarii acestui pretios "odor" in dotarea Flotei Militare - tabloul de bord al submersibilului este prevazut cu peste 1.000 de comenzi, de unde si compararea navei respective cu un avion de tip Boeing. Raspunzand unei intrebari adresate de jurnalistul curios sa afle care e cea mai dificila operatiune efectuata la bordul unui submarin, comandorul Stoica aprecia, pertinent: "Cred ca iesirea in mare (presupunand xasietareax, adica, echilibrarea riguroasa a navei, printr-un dozaj strict al greutatii sale) ramane, de departe, sarcina cea mai dificila a celui de la comanda! (...) Printr-o eroare savarsita in cursul acestei operatiuni, risti sa te duci, definitiv, la fundul marii!"
La randul sau, comandorul (r) Petru Zamfirescu (un veteran submarinist care a trait, cum singur recunostea, si vremurile mai insorite ale... celui de-al doilea razboi mondial, cand Flota Militara Romana cuprindea trei submarine - este vorba de mai-sus citatul Delfin-senior, alaturi de care evoluau Rechinul si Marsuinul) va sublinia, citandu-l pe marele patriot roman Alexandru Lahovary: "(...) Marina Militara constituie cel mai puternic argument care dovedeste lumii intregi ca detinatorul acestei arme nu este un popor oarecare, ci unul care stie cu precizie pentru ce traieste si ce vrea!"
Dorind sa ilustreze importanta strategica a submarinelor in situatii limita, Zamfirescu va adauga: "Cele trei submarine ale Flotei Militare Romane, care au luptat in timpul razboiului, mai precis intre anii 1942-1943, au tinut in sah o flota sovietica de 5-6 ori mai numeroasa ca a noastra! Prin aceasta, ele au scutit Constanta de multe din distrugerile de care au avut parte celelalte orase ale Romaniei!"
In pofida acestor considerente si din motive de cronica austeritate, Delfinul jr., in varsta de numai 12 ani (durata de functionare a submarinelor din clasa acestuia fiind estimata la 45-50 de ani), pe care cei 56 de marinari apartinand echipajului l-au botezat, cu afectiune, "Pandele", rugineste pe uscat, de peste cinci ani. Trezind nu atat compasiunea MApN, cat un interes profund "terestru" din partea unui antreprenor descurcaret. Care ii propunea amiralului Traian Athanasiu, comandantul Flotei Militare Romane, nici mai mult, nici mai putin, decat un targ prin care se obliga sa achizitioneze submarinul la pret de... fier vechi. Pentru a-l transforma, n-o sa credeti!, in restaurant plutitor!
Date fiind aceste circumstante, redactorii emisiunii lansau un SOS, sugerand, totodata, ideea instituirii unui "timbru pentru submarin" - similar celor doua initiative interbelice: "timbrul pentru aviatie" lansat sub patronajul regelui Carol al II-lea, precum si celebra subscriptie publica destinata lucrarilor de restaurare a Ateneului Roman, desfasurata sub deviza "Dati un leu, pentru Ateneu!").

•Patrioti...
"Pus in unda", cum spuneam, nu fara oarecare reticenta, mesajul radiofonic s-a dovedit neasteptat de percutant: telefoanele redactiei sunau, fara pauza, asigurand emisiunii un fundal sonor, evident neplanificat! Rand pe rand, o scriitoare si un tinichigiu, ambii din judetul Arad, un pensionar, un agricultor etc., isi anuntau, fara multa retorica, dorinta de a contribui prin donatii banesti la salvarea Delfinului. Mai mult inca, taranul banatean care declara entuziasmat: "Imi place ca mai sunt oameni care iubesc tara asta!", nu-si ascundea ingrijorarea socotind ca "numai o chestie din asta - cu timbrul", nu ar fi suficienta pentru acoperirea tuturor cheltuielilor legate de lansarea la apa a submarinului!
Lesne de imaginat surpriza si jubilatia tinerilor redactori: iata, exclamau ei, sa mai spuna cineva ca romanul - prin traditie un patriot inimos atasat destinului si nevoilor tarii - nu ar fi gasit altceva mai bun de facut cu propriu-i suflet decat sa si-l "teleporteze" in cea misterioasa tranzitie, in care ne-am impotmolit, pare-se, cu totii! Evident, am subscris la concluzia lor, cu toate ca...

•... si latrai

Cu toate ca, adeseori, ne e dat sa-l auzim pe cate un asa-zis "analist politic" incheindu-si dizertatia cu privire la anumite stari de fapt de la noi - in treacat fie zis, mari furnizoare de lehamite! - cu, aproximativ, urmatorul comentariu: "Asta e situatia, domnilor. Vremurile si, odata cu ele, romanii s-au ticalosit, ceva de speriat!" Si nu negam, poate ca sedusi, momentan, de succesul anumitor "expertize" realizate cam din avion, am fi parca tentati sa-i dam dreptate eminentului "guru": fiecare dintre noi are, cu siguranta, in "banduliera" personala nenumarate exemple proband asemenea asertiuni "infame"! Cat priveste motivatia unui astfel de diagnostic - pacatuind, constant, printr-o neavenita generalizare, nu strica, totusi, sa retinem si ca nu putine din faptele petrecute in realitatea imediata, familiara, ofera, intr-adevar, "suspiciosilor de serviciu" de care, har Domnului!, geme tara romaneasca, satisfactia de a-si vedea confirmata pretinsa vocatie intr-ale "ecarisajului moral". Asa dupa cum destule fapte asa-zis "pozitive" petrecute, oricat de incredibil ar parea, si la noi, ar merita, credem, sa fie scrutate de catre acesti critici-cu-orice-pret cu, macar, acel dram de... autocenzura capabil sa-i determine a-si atenua bombanelile si invectivele cu care se grabesc sa puna la zid intreaga societate. Probabil, avem de-a face cu lapsus, autorii unor asemenea incruntate rechizitorii pierzand din vedere un "amanunt": ca tuna si fulgera la adresa aceleiasi societati care, crunta fatalitate!, ii contine. Deh, sicanele retoricii...
•Cine nu-si aminteste sloganul fesenist: "Nu ne vindem tara!"? O retrospectiva asupra primilor ani de dupa Revolutie va consemna, printre altele, si ravagiile (multe, ireversibile) produse de respectiva strigatura, esential imbecila, in "constiinta muncitoreasca"(sic!) a prea-mediatizatelor adoratoare de la Apaca, rapite de sarmul domnului Petre Roman. Gratie aceleiasi "constiinte" (care, sa ne amintim, la acea data agoniza, deja, taman in varful... bastilor arborate de vajnicii proletari romani), "oamenii de la IMGB" aveau sa descopere "farmecul", catusi de putin "discret", (al) unui alt soi de pontaj - efectuat nu la poarta mamutului industrial ceausist, ci in plin centrul Capitalei! Dar cati dintre bucuresteni vor mai fi pastrand, azi, in memorie racnetele traumatizante emise de comandourile de desant "imeghebiste"; comandouri euforizate, cum relatau martorii oculari, atat de "spirtoasele" ieftine, cat, si mai ales, de acolada ultraevazata a faimosului zambet aiurea, afisat de catre "democratul" momentului, I.Iliescu, care le dadea ghes sa "faca ordine"? Ordine? Liniste? Pentru cat timp? Nu cumva pentru cel putin sapte ani? Ani in care (ce coincidenta!) noi, ceilalti, aveam sa ne tot indemnam reciproc "sa construim, odata, economia aia de piata!" Si ce importanta mai are astazi daca o anumita alternativa la privatizarea proclamata, la unison, drept indispensabila pentru scoaterea Romaniei din marasmul global ceausist ("alternativa" ascunsa, cu gelozie, in maneca de catre guvernantii nostri, pana in clipa in care au fost convinsi ca nu mai era nimic de "salvat") a ramas si va ramane, pentru cei mai multi dintre noi, un mister, unul dintre multele "mistere" postrevolutionare?
Si daca tot am alunecat (deliberat!) pe partia contra exemplelor, daca tot facem vorbire despre patrioti si hm!..., ar mai fi de mentionat o situatie, la fel de relevanta si aceasta, intrucat ne introduce in intimitatea acelor privatizari galopante faurite "in dulcele stil mioritic". Care privatizari ar fi produs, in majoritatea cazurilor, o categorie sociala, se spune, nu tocmai inedita - este vorba despre faimosii "miliardari de carton" autohtoni. Avem in vedere, in primul rand, vanzarea quasi-oneroasa, intr-o sinistra veselie, a unor banci de stat, sector unde par sa fi avut loc rapturile cele mai scandaloase. Nu rareori, sub cea mai inalta protectie! In aceeasi ordine de idei trebuie sa notam ca astfel de tranzactii - putin spus bizare, desi extrem de raspandite in majoritatea tarilor foste comuniste din Europa sovietizata - sunt considerate de catre specialistii occidentali ca fiind net suspecte. (Elocvent in acest sens ramane cazul Ucrainei care, prin aceleasi procedee "originale", a ajuns in clipa de fata sa mai detina doar cinci banci de stat, si acestea mostenite de la fosta Uniune Sovietica, cele 170 de banci particulare create dupa desprinderea tarii de URSS, in '91, reprezentand diferite grupuri de interese a caror onestitate pare guvernata, exclusiv, de regulile unei "geometrii (etern) variabile"). Dupa toate probabilitatile, si aceasta opinie formulata de cei din Vest ramane inatacabila, stiut fiind faptul ca la ei acasa - in occident -, notorii (si agreate) par sa fie, mai curand, acele eforturi depuse de regulatorii bancari in directia opusa celei abordate in "Estul salbatic al Europei". Altfel spus, cum preciza un valoros analist politic, "functionarii bancari din occident procedeaza, de regula, exact invers decat omologii lor est-europeni - primii facand, realmente, xtotula pentru a impiedica achizitionarea bancilor de catre straini"!...
Oricum, si dincolo de aceste considerente, in Romania zilelor noastre cazuistica negativa in materie ramane luxurianta, singura certitudine care s-ar putea degaja de aici fiind aceea ca in afara unor exceptii cu totul nesemnificative, mereu, cam tot aceleasi personaje s-au servit de cam aceleasi dubioase "alternative" (supranumite - potrivit unui ritual al aruncarii prafului in ochii fraierului contribuabil... "secrete de stat"). Aceste manevre lasandu-le anumitor "tranzactionisti de partid" intreaga libertate in ce priveste vanzarea a tot ce mai putea fi (inca) vandut - contra unor sume absolut inavuabile! Si sa mai retinem un amanunt din dosarul acestui macro-jaf calificat: din staff-ul implicat in elaborarea lozincilor bau-bau aruncate de FSN pe piata credulitatii autohtone s-a recrutat majoritatea "intreprinzatorilor" angrenati, cu arme si bagaje cum se spune, in pomenitele fraude apocaliptice! Fraude cu totul singulare, chiar si intr-o Europa postcomunizata care, nimic de zis, vazuse multe!...

•Prostie cu... premeditare sau "vocatia Nimicului"

In aceste conditii, devine perfect explicabila scaderea progresiva, in acest deceniu, a increderii "romanului de pe strada" in statul de drept si in institutiile publice, cu precadere in probitatea functionarilor publici. Explicabila fiind si proiectarea succesiva a neincrederii individuale asupra tuturor actorilor sociali. Or, se stie ca de la aceasta suspiciune generala cuplata cu o indiferenta atotcuprinzatoare, pana la atitudinea de ostilitate difuza, nediscriminatorie, atat de blamata/deplansa, post-festum, in unele cercuri, pasul ramane insignifiant! Guvernantii romani, parlamentarii romani, magistratii romani, ejusque farinae, ignora, insa, toate aceste "detalii". In optica celor mai multi dintre ei, atari "bagatele" raman absolut imponderabile! Si adevar graiesc ei, caci, nu-i asa, cum s-ar putea compara impactul ("pe termen mediu si lung", cum suna o sintagma draga limbii de velur scamosat post-decembriste) produs de niste "fleacuri" de felul celor mai-sus inventariate, cu dezastrul, cu crima capitala comisa asupra Rrromaniei profunde de o haita de "rockeri" bezmetici?!? Rockerii fiind, evident (!!), "sinonimul", "parola de razboi" utilizate de abominabilii... "satanisti"- cum cauta, mai nou, sa ne convinga o mana de parlamentari cotizanti ai clubului de reflectie pedeserist. Care isi vor fi inchipuit, - o, sancta simplicitas! - ca, singure, aceste acuzatii ar fi putut sa constituie tot atatea motive pentru recenta lor campanie vizand starpirea acestor scarboase ganganii... Svetlana NEDELCU
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1679 (s) | 22 queries | Mysql time :0.057239 (s)

loading...