News Flash:

Sumele depuse la banci sint garantate in limita de 35.362.000 lei

26 Februarie 1999
1375 Vizualizari | 0 Comentarii
•Fondul de garantare a Depozitelor in Sistemul Bancar a marit plafonul de garantare a depozitelor constituite de persoanele fizice si juridice la suma de 35.362.000 lei, ca urmare a indexarii cu indicele preturilor de consum inregistrat in semestrul al doilea al anului 1998. Acest plafon maxim este valabil pentru primul semestru al anului in curs.

Potrivit legii, fondul garanteaza rambursarea depozitelor catre persoanele fizice in limita unui plafon stabilit de deponent. Plafonul de garantare acopera totalitatea depozitelor in lei si in valuta constituite de o persoana fizica la una sau mai multe unitati ale aceleiasi banci. Mai mult decit atit, plafonul include si dobinda aferenta depozitelor respective si se modifica semestrial de catre fond prin indexarea cu indicele preturilor de consum.

Interventia Fondului are loc atunci cind depozitele populatiei au devenit indisponibile, respectiv in situatia cind o banca nu mai este in masura sa le ramburseze, datorita unor cauze legate direct de situatia financiara, care au determinat ca banca sa fie declarata in faliment de catre instanta judecatoreasca. Plata depozitelor indisponibile in limita plafonului maxim se face in termen de cel mult trei luni de la data declararii indisponibilitatii. Atunci cind suma depozitelor, inclusiv dobinda depaseste fondul maxim, deponentul se poate constitui ca parte creditoare in cadrul procedurii falimentului bancii in cauza pentru suma ramasa si nerambursata si care urmeaza a fi compensata din averea acesteia.
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2016 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1675 (s) | 24 queries | Mysql time :0.019053 (s)