News Flash:

Suspectii de la Mademoiselle XX au fost trimisi in judecata

2 August 2005
1065 Vizualizari | 0 Comentarii
•Desi mai multi politisti au apelat la serviciile damelor de la Mademoiselle XX, acestia nu pot fi trasi la raspundere, numele lor nefiind consemnate in rechizitoriu

Procurorii ieseni de la Parchetul de pe langa Curtea de Apel au finalizat cercetarile in dosarul Mademoiselle XX si au dispus trimiterea in judecata a lui Ion Paslaru, Catalin Bacaoanu, Mihai Turcanu, Costel Raicu si Alina Daniela Butnaru sub acuzatia de trafic de persoane, trafic de minori si asociere la o grupare criminala organizata. Mai precis, acestia sunt acuzati ca in perioada 2003 - 2005 au racolat mai multe minore si tinere peste 18 ani pe care le-au traficat peste hotare sau in tara. Desi mai multi politisti au apelat la serviciile damelor de la Mademoiselle XX, acestia nu pot fi trasi la raspundere deoarece numele acestora nu sunt consemnate in rechizitoriu. In aceste conditii, oamenii legii ar trebui trasi la raspundere in cadrul Consiliului de Onoare al Politiei. In fata acestei situatii, comandantul Inspectoratului de Politie al Judetului Iasi, comisarul sef Gheorghi Plai, se arata neputincios. "Am incercat sa aflu numele politistilor implicati in acest caz. Eu nu pot sa acuz pe nimeni, deoarece procurorii nu au acuzat pe nici unul dintre politisti si nici macar nu stiu cine sunt acestia. Avand in vedere faptul ca procurorii nu au consemnat astfel de informatii, as fi putut sa ma autosesizez pe baza celor publicate in presa", a declarat ieri comisarul sef Gheorghi Plai. Magistratii ieseni sustin ca fetele racolate de gruparea de la clubul de noapte Mademoiselle XX erau trimise pentru a se prostitua in strainatate, mai ales in Italia si Polonia. Din primele verificari, procurorii au stabilit ca cei patru barbati au castigat de pe urma tinerelor peste 200 mii Euro. Conform datelor oferite de procurori, cei patru barbati racolau tinere, carora le promiteau loc de munca in clubul de noapte Mademoiselle XX, din cartierul iesean Tatarasi. Dupa ce tinerele stateau cateva saptamani in bar, erau chemate intr-o alta camera, unde erau batute cu o bata si erau violate. Dupa ce erau batute, tinerele erau trimise peste hotare, unde se prostituau, fiind pazite de unul dintre cei patru barbati. Din meseria prestata, fetele castigau peste hotare cateva sute de Euro zilnic, bani din care barbatii le ofereau numai cazare si mancare. "Barbatii stateau pe rand cu fetele in strainatate, mai putin Paslaru, care se ocupa mai mult de afacerea din tara. Daniela Butnaru este judecata in stare de libertate, deoarece aceasta este insarcinata", a declarat procurorul Iulia Diaconu. Dupa mai multe luni de panda, in urma cu cateva luni, politistii de la Crima Organizata si Antidrog i-au retinut pe cei patru barbati in interiorul clubului de noapte Mademoiselle XX. Daca vor fi gasiti vinovati pentru acuzatiile aduse de procurori, membrii retelei de la Mademoiselle XX pot primi pedepse cuprinse intre 3 si 15 ani de inchisoare.
(C.E.)
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1855 (s) | 22 queries | Mysql time :0.017156 (s)

loading...