News Flash:

Sute de ieseni nu-si vor putea plati incalzirea

30 Octombrie 2006
995 Vizualizari | 0 Comentarii
• Populatia va plati numai pentru incalzire cu pana la 1,1 milioane lei mai mult decat anul trecut, in functie de numarul de camere • Astazi membrii Consiliului Local vor aproba pretul gigacaloriei, stabilit de conducerea SC CET Iasi SA la 1,75 milioane lei • In aceste conditii, sute de ieseni nu-si permit sa plateasca intretinerea in aceasta iarna


Inca dinainte de scumpirea gigacaloriei, majoritatea iesenilor a afirmat ca nu va avea posibilitati financiare pentru a plati intretinerea, mai ales in timpul iernii, ceea ce pentru multi oameni nevoiasi va insemna executare silita si pierderea locuintei. Scumpirea gigacaloriei va afecta o mare parte a populatiei municipiului, racordata la sistemul centralizat de distributie a energiei termice. Pentru a face fata cheltuielilor foarte mari la factura de incalzire, ar trebui ca populatia sa nu mai manance, sa nu-si mai cumpere medicamente si sa nu mai plateasca celelalte utilitati. La sfarsitul saptamanii trecute, conducerea SC CET Iasi SA a propus ca pretul unei gigacalorii sa fie de 1,75 milioane lei, cu aproximativ 700 mii lei mai mare ca anul trecut. Iesenii vor simti aceasta majorare incepand cu facturile din luna noiembrie. Pretul stabilit de societatea comerciala CET Iasi SA nu a fost agreat de membrii comisiei economice a Consiliului Local, pretul final urmand sa fie aprobat astazi in sedinta de plen a Consiliului Local. Este posibil ca membrii Consiliului Local sa aprobe un pret mai mic, decat cel de 1,75 milioane lei stabilit de conducerea SC CET Iasi SA. "In aceasta iarna nu voi face fata cheltuielilor si nu voi putea sa-mi platesc intretinerea. Daca as plati lunar factura la intretinere, inseamna sa nu mai mananc si sa nu mai cumpar medicamente. Nu stiu daca voi putea achita lunar macar o parte din factura", a declarat Lucia Turcanu, proprietarul unui apartament cu doua camere.

Infometare

Daca in luna noiembrie a anului trecut, iesenii au platit pentru incalzirea unui apartament cu doua camere aproximativ 1,2 milioane de lei, in acest an vor plati cu 700.000 lei mai mult. La un apartament cu trei camere, populatia va plati cu 900 mii lei mai mult fata de factura platita in luna noiembrie 2005. Proprietarii apartamentelor cu 4 camere vor scoate din buzunar 1,1 milioane lei mai mult pentru plata facturilor la incalzire emise anul trecut. Desi pretul de productie a unei gigacalorii de catre SC CET Iasi SA este de 2,5 milioane lei, comisia economica din cadrul primariei a propus sa subventioneze cu 10 la suta din valoarea totala a pretului de productie. In aceste conditii, pretul de productie a unei gigacalorii ajunge la aproximativ 2.250.000 lei. Reprezentantii Uzinei de Furnizare a Energiei Termice Iasi (UFET) sustin ca pentru aceasta iarna vor livra populatiei peste 165.000 de gigacalorii pentru apa calda si caldura. "Anul trecut un apartament cu doua camere consuma aproximativ opt gigacalorii pentru tot sezonul rece, asta inseamna ca iesenii au platit pentru incalzirea locuintelor 9 milioane de lei. In acest an vom livra populatiei peste 165.000 de gigacalorii la apa calda si caldura. Cresterea nu va fi mare in comparatie cu anul trecut. Scumpirea este in proportie de 15 la suta", a declarat Constantin Ciofu, directorul UFET. Conducerea SC CET Iasi SA mai are inca de recuperat peste 600 miliarde lei (60 milioane RON) de la populatie pentru energia termica furnizata in anii precedenti.



infometare
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1772 (s) | 24 queries | Mysql time :0.018267 (s)

loading...