News Flash:

Sute de milioane de Euro pentru alinierea spitalelor

29 Septembrie 2006
602 Vizualizari | 0 Comentarii
• Bani pentru alinierea spitalelor la normele Uniunii Europene vor avea doar managerii care vor intocmi proiecte care sa le permita accesarea de fonduri europene • Sute de milioane de Euro trebuie investiti in infrastructura si aparatura medicala • Persoanele care nu au asigurare medicala vor plati toate serviciile medicale


Sute de milioane de Euro trebuie investiti in spitalele din Iasi pentru ca acestea sa se alinieze la normele stabilite de Uniunea Europeana. Unitatile medicale au un termen de patru ani, pana in anul 2010, pentru a indeplini conditiile impuse de Uniunea Europeana. Cei mai multi bani vor fi investiti in aparatura medicala si alte zeci de milioane de Euro pentru infrastructura. In momentul in care o unitate medicala nu va indeplini criteriile pentru a primi autorizatia de functionare, aceasta va fi inchisa. "Este clar ca trebuie facuta alinierea spitalelor la normele europene pana in 2010. Tot ce vom face trebuie sa fie la standarde europene. Vor trebui refacute toate circuitele si, avand in vedere ca multe spitale sunt vechi, deteriorate, in stare avansata de degradare, zeci de milioane de Euro vor trebui investiti in infrastructura. Alte zeci de milioane vor fi necesari pentru achizitionarea de aparatura medicala", a declarat conf. dr. Mihnea Hurmuzache, directorul Autoritatii de Sanatate Publica. Bani vor avea doar spitalele ale caror manageri vor sti sa intocmeasca proiecte pentru accesarea de fonduri europene. "Imediat dupa aderare vor intra sume de bani, dar trebuie intocmite proiecte pentru a obtine aceste fonduri. Atunci nu va mai veni comunitatea locala sa dea bani sau alte foruri. Bani vor avea doar managerii care vor sti sa intocmeasca proiecte si sa obtina bani. De aceea, lucrarile trebuie incepute pe etape si dupa finalizarea acestora trebuie verificat daca s-a efectuat ceea ce s-a propus. In ceea ce priveste acreditarea spitalelor, va fi foarte greu daca nu sunt indeplinite cu sfintenie toate criteriile. Exista posibilitatea ca dupa aderare sa fie si clinici private in spitale, chiar spitale private", a declarat directorul Hurmuzache.

Totul se plateste

Aderarea ar trebui sa dea de gandit persoanelor care nu au asigurare medicala, deoarece vor trebui sa scoata bani grei din buzunar pentru a plati orice serviciu medical, cu exceptia celor care reprezinta o urgenta. In schimb, populatia va beneficia de servicii medicale de calitate, va astepta mai putin la usa medicului, va beneficia de o paleta mult mai larga de investigatii medicale si de aparatura medicala de ultima generatie. "Regulile vor fi foarte dure in privinta persoanelor care nu au asigurare medicala. Acestea vor trebuie sa plateasca toate serviciile medicale de care beneficiaza in momentul in care vor fi investigati sau internati in spital. Cine nu plateste asigurarea medicala nu cred ca va avea banii necesari pentru o operatie sau alta investigatie medicala", a spus directorul ASP.


Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1320 (s) | 22 queries | Mysql time :0.018506 (s)

loading...