News Flash:

Talhari la drumul mare

11 Februarie 2001
851 Vizualizari | 0 Comentarii
•"Inarmati" cu un Oltcit albastru si un cutit, banda fura bijuteriile autostopistelor

Politistii ieseni au intrat in alerta dupa ce o banda de raufacatori a inceput sa dea atacuri dupa atacuri pe drumul dintre Pascani si Targu Frumos. Victimele banditilor sunt, in general, autostopiste, care lasa in mainile "haiducilor" bijuteriile.
Acum cateva zile a fost sesizat primul caz de acest gen. O femeie s-a prezentat la Politie si a reclamat ca a fost jefuita de un individ care circula cu un autoturism. Victima a solicitat sa fie transportata din Pascani intr-o alta localitate si, pe drum, sub amenintarea unui cutit, a trebuit sa cedeze cerceii din aur. Femeia nu a putut oferi foarte multe informatii despre autoturismul agresorului sau despre fata acestuia, numai ca, acum doua zile, a fost depusa o reclamatie asemanatoare. Mihaela Luminita Andries (25 de ani, din Ruginoasa) a povestit politistilor patania si cum a ajuns sa lase in masina lui "Robin Hood" (cum este denumita acum de ofiteri) bijuterii de peste 12 milioane de lei. Luminita Andries a iesit la marginea soselei dinspre Pascani spre Iasi pentru a gasi o masina cu care sa ajunga in comuna natala, Ruginoasa. A stat cateva minute pe marginea drumului si a oprit langa ea un autoturism Oltcit de culoare albastra. Soferul, deosebit de amabil, a intrebat-o daca merge spre Iasi si femeia a urcat. Pe drum, atmosfera a fost destinsa pana cand soferul i-a spus, aproape in gluma, sa-i dea toate bijuteriile pe care le are. Femeia a ras cu pofta de o asemenea gluma, dar individul, pentru a fi foarte convingator, a scos din portiera un cutit lung si ascutit si i-a spus ca o taie daca nu se conformeaza. Femeia a scos lantul, bratara si doua inele si le-a dat soferului, iar acesta a ascuns cutitul si si-a continuat drumul, ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat. Au ajuns in Ruginoasa, numai ca raufacatorul a refuzat sa opreasca autoturismul in comuna si a continuat drumul. Gandidu-se ca talharul are si alte ganduri cu ea, Luminita Andries a intrat in panica. Frica femeii a fost simtita de sofer, numai ca acesta a linistit-o, spunandu-i ca merge pana la Tirgu Frumos, iar acolo nu numai ca nu-i face nimic, dar ii restituie si bijuteriile. Femeia nu l-a crezut, dar a asteptat sa vada, totusi, ce se intampla. Ajunsi la Tirgu Frumos, au coborat din masina. Soferul i-a spus femeii sa astepte in fata unui bar in care a intrat. Luminita Andries a asteptat aproape o ora in fata localului, dupa care si-a facut curaj si a intrat. Nu era nici urma de sofer, iar in spatele ei, afara, a auzit motorul masinii. Soferul a plecat in mare viteza catre Iasi, lasand-o in bar, fara bani si bijuterii. Politistii incearca sa descopere urma masinii care este utilizata la aceste atacuri. Deocamdata nu au nici un suspect, dar, datorita descrierii facute de Luminita Andries, este posibil ca acei care actioneaza in acest mod (se banuieste ca sunt mai multi) sa fie prinsi. Oricum, ofiterii apreciaza ca este unul dintre cele mai grave cazuri de talharie din ultimii ani.
Iulian MOFTEESCU
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1566 (s) | 22 queries | Mysql time :0.019382 (s)

loading...