News Flash:

Tandemul Simirad - Mistreanu pregateste scumpirea energiei termice cu 70 la suta

5 Mai 1999
712 Vizualizari | 0 Comentarii
•Anul trecut, RA Termoficare a pierdut "tehnologic" energie termica de 8,5 miliarde lei •Daca nu chiulesc, consilierii vor vota luni ori falimentul regiei, ori mizeria orasului

In sedinta ratata a Consiliului local, din 3 mai, urma sa fie discutat un proiect extrem de important pentru ieseni. Consilierii trebuiau sa stabileasca "modul de facturare a energiei termice distribuite populatiei, bazat pe reactualizarea pretului de cost a energiei termice produsa si distribuita prin punctele si centralele termice de cvartal". Mentionam ca acesta este titlul proiectului, asa cum a fost inaintat Consiliului Municipal; pe scurt si pe inteles, este vorba de scumpirea energiei termice cu 70 la suta, dintr-o singura trasatura de condei: de la 122.000 lei/Gcal (pretm actual) la 206.478 lei/Gcal, incepind cu 1 aprilie. La aceasta scumpire, exploziva si singulara prin marimea ei, concura doi factori. Pe de o parte, Consiliul Local a alocat pentru subventionarea energiei termice, in acest an, doar 23,7 miliarde lei; ori numai pentru consumul de energie termica al populatiei din ianuarie si februarie necesarul a fost de 24,7 miliarde lei. Cum o rectificare de buget nu este posibila - iar plusul sa fie varsat pentru subventionarea agentului termic, si cum regia nu poate incasa mai putini bani decit costul agentului termic livrat, singura solutie logica este ca populatia sa plateasca integral costul energiei termice primite de la RA Termoficare.
Mentionam ca tariful energiei termice este format din doua componente: un pret de productie, practicat de Centrala Electro-Termica Iasi fata de RA Termoficare, la care regia adauga un tarif de distributie. Concret, in momentul de fata (pina la sedinta de Consiliu de luni), CET vinde agentul termic cu 119.115 lei/Gcal, la care RAT adauga 64.000 lei/Gcal. Produsul este vindut cu 122.000 lei/Gcal. Diferenta de 61.115 lei/Gcal trebuia sa o plateasca primaria, drept subventie, dar nu sint bani pentru acest lucru.

RA Termoficare solicita majorarea tarifului perceput cu 40%

Mentionam ca marirea tarifului perceput locatarului la un nivel superior sumei de 122.000 lei/Gcal este ilegala: ar contraveni flagrant HG 149/1999. In aceasta, la art. 1, se mentioneaza explicit: "Nivelul maxim al pretului in limita caruia energia termica va fi livrata populatiei se stabileste la 122.000 lei/Gcal, cuprinzind atit pretul producatorului cit si tariful pentru distributie". Ca si cum absenta subventiilor nu ar fi fost de ajuns, conducerea RA Termoficare a ajuns la concluzia ca acesta este momentul potrivit sa solicite Consiliului Local majorarea cu 40% a tarifului de distributie. Directorul regiei, Romeo Mistreanu, cere majorarea tarifului de la 64.000 lei/Gcal la 87.363 lei/Gcal. In analiza costurilor care ar justifica aceasta marire sint luate in calcul majorarile de tarif la serviciile si produsele folosite de regie in procesul prepararii apei calde menajere si agentului termic secundar. Mentionam ca in toate calculele justificative a fost luat in calcul un regim de exploatare de 24 ore pe zi, in conditiile in care numarul asociatiilor care beneficiaza de apa calda in regim continuu pot fi numarate pe degete. Consumul de energie electrica este apreciat la 14.374 Mwh, probabil pe perioada unui an de zile (nefiind precizata durata la care se refera), cu un cost de 10,21 miliarde lei; cantitatea "apa de adaos" ar fi crescut, fara a se preciza de cind si cu cit, din cauza "pierderilor interioare". De asemenea, in justificare mai sint luate in calcul canalizarea, materiale, reparatii curente si capitale, amortismente. La capitolul "alte cheltuieli" (taxe, telefoane, corespondenta, detasari, delegatii, protectia muncii etc) regia estimeaza pentru acest an cheltuieli de 8,1 miliarde lei. Regia mai precizeaza ca 10,24 miliarde lei vor fi alocati pentru salarizarea personalului de deservire a punctelor termice. Cit priveste salariatii din regie, se mentioneaza ca 107 angajati TESA au un salar mediu lunar de 2,5 milioane lei, 363 muncitori un salar mediu de 1,4 milioane lei, 549 operatori puncte termice de 1,27 milioane lei si 25 de fochisti un salar mediu de 1,41 milioane lei, fondul de salarii al regiei fiind de 25 miliarde lei.
Un capitol interesant al calculelor inaintate de conducerea RA Termoficare se refera la pierderile tehnologice. Astfel, in cursul anului 1998, RAT a cumparat de la CET Iasi 1.118.250 Gcal si a vindut populatiei 1.050.000 Gcal, pierderile fiind de 68.250 Gcal - cu o valoare de 8,326 miliarde lei, la costurile actuale. In realitate, valoarea pierderilor este mai mare, agentul termic livrat agentilor economici avind un tarif mai mare decit cel pentru populatie. Din aceasta cantitate, numai in procesul de distributie catre populatie s-au pierdut, pe traiectul dintre punctul termic si bloc 963.529 Gcal. Acelasi procent, in mod mecanic, se preconizeaza si pentru acest an, pentru ca, se pare, regia nu va lua in 1999 nici o masura pentru scaderea pierderilor.
In concluzie, documentatia "servita" de Romeo Mistreanu Consiliului Local este una extrem de generoasa in privinta cheltuielilor regiei pe care o conduce. De exemplu, nu se face nici o referire la un eventual plan de restructurare al regiei, cu efectul scaderii cheltuielilor la anumite capitole. De exemplu, in privinta personalului nu se face nici o observatie, chiar daca se cunoaste ca inca de pe vremea lui Arcadie Dubet, cel putin la Administratia de Cladiri, schema a fost supra-incarcata. Ca urmare, consilierii au, pentru ziua de luni, o responsabilitate imensa. Suma de 206.478 lei pentru o gigacalorie inseamna o povara prea mare pentru locatari. Daca reprezentantii cetatenilor au votat cu ochii inchisi o suma infima pentru subventii, ar trebui ca macar acum sa cerceteze in amanunt fundamentarea costurilor acestei regii care a avut intodeauna probleme.

Ovidiu BUNEA
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2016 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1715 (s) | 22 queries | Mysql time :0.022833 (s)