News Flash:

Taranii nu pot indeplini conditiile creditelor subventionate pentru agricultura

9 Iulie 1999
980 Vizualizari | 0 Comentarii
In baza Ordonantei de Guvern 36, bancile pot acorda credite subventionate pentru achizitionarea de tractoare, masini si utilaje agricole, 70% din dobanda acestor credite fiind suportat de stat prin Ministerul Agriculturii. In textul ordonantei nu se fac precizari exprese cu privire la o anumita banca, creditarea efectuandu-se in masura in care exista resurse disponibile. Desi denumirea ar fi justificat interesul Bancii Agricole, lipsa fondurilor si riscurile relativ mari au determinat neimplicarea in acest proiect, Banca Romana pentru Dezvoltare aratandu-se insa interesata.
Beneficiarii acestor credite pot fi doar persoane care lucreaza in agicultura, insa situatia materiala a celor angajati in acest domeniu a facut ca doar un foarte mic procent din multimea solicitarilor sa fie avizat favorabil. Cei mai multi dintre cei care au nevoie de aceste credite sunt incapabili sa indeplineasca rigorile privind bonitatea impuse de banca. Garantiile necesare in aceste cazuri pot fi constituite din imobile, terenuri intravilane si din utilajul care urmeaza sa fie achizitionat. Valoarea acestor garantii trebuie sa acopere creditul si dobanda aferenta, in conditiile in care un tractor U650 costa 165 de milioane de lei, minim 15% fiind resurse proprii si restul de maxim 85% reprezentand creditul. Perioada de creditare se intinde pe patru ani, perioada de gratie fiind de 1 an.
La criteriile de performanta se adauga riscurile si cheltuielile antrenate de urmarirea debitorilor si recuperarea creditelor. Riscurile legate de desfasurarea lucrarilor agricole sunt considerabile, producatorii din domeniu fiind deseori pusi in fata situatiei de a nu-si putea recupera cheltuielile in cazul unor calamitati sau al unei secete. Chiar si in conditii normale, profiturile in agricultura sunt foarte mici, rambursarea creditului fiind uneori o problema fara solutie. In privinta cheltuielilor efectuate de banci, acestea pot depasi veniturile rezultate, proiectul fiind neinteresant din punct de vedere economic pentru institutiile financiare. Aceste motive cumulate vor determina, probabil, renuntarea din partea BRD a creditarii activitatilor agricole.
Alec Danila
Distribuie:  
Incarc...

Libertatea.ro

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2016 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.2631 (s) | 33 queries | Mysql time :0.024827 (s)