News Flash:

Taranistii se regrupeaza impotriva PSD

1 August 2002
1329 Vizualizari | 0 Comentarii
•PNTCD vrea sa atinga pragul electoral pana in vara lui 2003 •Taranistii cred ca noua politica sociala a PSD nu reprezinta decat niste masuri ineficiente si populiste

PNTCD are, incepand de saptamana aceasta, o noua structura de conducere. Astfel, liderul partidului, Victor Ciorbea, are de acum posibilitatea de a-si alege singur echipa cu care vrea sa lucreaze, iar numarul membrilor din Biroul National de Conducere s-a redus de la 31 la 7, fiind format numai din persoane care nu au avut nici o legatura cu fosta guvernare si care au imagine publica nepatata. "Actuala echipa doreste sa obtina un efect de innoire prin delimitarea de membrii fostului guvern. Activitatea vechii structuri de conducere mergea greoi, blocandu-se adeseori in dezbateri sterile", a declarat Mihai Dorin, liderul filialei locale a PNTCD.
Noua conducere are misiunea de a imbunatati imaginea partidului astfel incat, pana la vara viitoare, sa atinga pragul electoral de 5%. "O echipa de experti din interiorul partidului va lucra la departamentul de programe pentru imaginea partidului. Programul nostru de imagine se numeste PNTCD-2004. Vom angaja si o echipa de analisti politici, care vor lucra pentru imaginea PNTCD", a adaugat liderul taranist.

Reuniune folclorica pasunist-populista

Partidul Popular Crestin-Democrat, condus de fostul lider taranist Vasile Lupu, a inaintat PNTCD o propunere de unificare a crestin-democratiei sub conducerea sa. Propunerea a fost refuzata cu vehementa de taranisti. "Vasile Lupu ar trebui sa se gandeasca la organizarea unei reuniuni folclorice pasunist-populiste, deoarece aici are calitati reale. Dupa ce a ratat proiectul taranist, are orgoliul nemasurat de a crede ca crestin-democratia romaneasca poate fi unificata sub cupola sa", a spus Mihai Dorin.

Programul social al PSD

In opinia liderilor taranisti, programul social al Guvernului Nastase nu reprezinta decat niste masuri ineficiente si populiste. "PSD vine acum cu niste masuri sociale populiste dupa ce a saracit tara timp de doi ani. In jur de 80% din populatia tarii traieste in saracie", a precizat liderul taranist.
Astfel, conceptul de solidaritate sociala avansat de PSD este catalogat de taranisti ca fiind de origine fanariota. "In iarna care va urma trebuie sa ne asteptam la ce este mai rau pentru populatie. Solidaridatea sociala este o formula de tip fanariot, din vechile tari romane. Iata, potrvit noului program social al Guvernului, datoriile la intretinere vor fi preluate de colocatari", a incheiat Mihai Dorin.
Constantin MAZILU
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1734 (s) | 22 queries | Mysql time :0.018409 (s)

loading...