News Flash:

Tatal cu sufletul de 50 kilograme vrea sa isi boteze baiatul

7 August 2009
1440 Vizualizari | 1 Comentarii
Maricica sotia lui Obreja Octavian
• Copilul cel mic al tatalui cu sufletul de 50 kilograme a fost externat din spital, unde a urmat un tratament pentru pneumonie • Acum, Octavian si Maricica doresc sa isi boteze copilul care implineste noua luni peste cateva zile • "Are aproape noua luni de zile baiatul si inca nu l-am botezat. Poate de asta ni se imbolnaveste atat de des. Am discutat cu sotul sa gasim pe cineva care sa il boteze", a spus Maricica

Cel mai mic copil al tatalui cu sufletul de 50 kilograme a fost externat din Spitalul pentru Copii Sf. Maria Iasi. Roberto, baiatul de aproape 9 luni, a stat internat in spitalul iesean unde a urmat un tratament pentru pneumonie. Acum micutul este alaturi de mama, surioara lui Andreea si tatal sau in caminul social situat in strada Decebal. Aici vor sta cel mai probabil pana sambata, fiind gazduiti de o alta familie care are o camera in caminul respectiv. Maricica Surdu, mama copiilor lui Octavian Obreja, are 25 de ani si crede ca micutul se imbolnaveste atat de des pentru ca nu a fost crestinat. Pentru ca nu au bani, nu au o locuinta, Octavian Obreja si Maricica nu au gasit inca pe nimeni care sa le boteze copilul. "Are aproape noua luni de zile baiatul si inca nu l-am botezat. Poate de asta ni se imbolnaveste atat de des. Am discutat cu sotul sa gasim pe cineva care sa il boteze", a spus Maricica Surdu. Tot din cauza situatiei precare pe care o au, cei doi nu au avut posibilitatea sa isi oficieze relatia la starea civila. Insa sunt decisi sa isi petreaca tot restul vietii unul langa altul si sa isi creasca cei doi copii pe care ii au. Maricica Surdu s-a prezentat la Directia Generala de Asistenta Sociala si Protectia Copilului pentru a depune o cerere pentru a fi primita la Centrul Maternos o perioada de timp, pana vor reusi sa isi construiasca o locuinta. In acest fel, Octavian va reusi sa se angajeze dupa ce in urma articolului "Meciul vietii, cu 50 kilograme de suflet", publicat in cotidianul BUNA ZIUA IASI, a primit o oferta de munca la CET Iasi. Astfel, barbatul va reusi sa stanga bani sa isi actualizeze actele de identitate si apoi sa isi ridice o casa pe terenul pe care urmeaza sa il primeasca din partea unui iesean sensibilizat de povestea acestuia. Octavian Obreja va avea nevoie in continuare de sprijinul iesenilor dornici sa ii intinda o mana de ajutor pentru a-si ridica o casa in care sa locuiasca alaturi de familia sa.

Maricica a dus o viata dura in centrele de plasament

Maricica a dus o viata grea in centrele de plasament. A fost parasita de mica de parintii pe care nu i-a cunoscut niciodata. Pana la varsta de 16 ani a stat in Centrul de Plasament de la Halaucesti, iar dupa desfiintarea acestuia a fost mutata la Centrul din Primaverii. De mica a suferit bataile pe care le primea de la copiii mai mari decat ea. La varsta de 21 de ani, cand a terminat studiile unei scoli profesionale, Maricica a fost nevoita sa paraseasca sistemul de protectie. Se cunostea cu Octavian, caruia ii spune Nelu, de la varsta de 19 ani si el a fost singura persoana care i-a aratat afectiune si iubire. De cand se stiu, cei doi au trecut prin multe momente grele, dar au decis sa nu renunte la lupta cu soarta vitrega si sa priveasca spre viitor, in speranta ca intr-o zi soarele va rasari si pe strada lor. "De mica am fost chinuita de cei mai mari din centru, iar pe parintii mei nu i-am cunoscut niciodata. Dupa ce am terminat scoala, am fost data afara de la centrul de plasament si am ramas cu Nelu. Si noi de atunci ne tot chinuim si nu avem o locuinta a noastra", a povestit Maricica.


Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Comentarii (1)

mihaela  | #76470
Acum sa isi suflece manecile si sa treaca la treaba. N pot pretinde sa le ridicam noi casa pt ca si noi muncim si ne platim locuintele luate cu credit. Nu cerem ajutorul nimanui. Ii multumim lui Dumnezeu ca avem sanatate si loc de munca. Au primit mai mult de cat primesc sute de persoane care sunt in situatia lor. Spor la treaba si minte multa!
Adauga comentariu
Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1950 (s) | 22 queries | Mysql time :0.025984 (s)

loading...