News Flash:

Taximetristul si iubita lui vor fi extradati pentru crima

26 Iulie 2008
967 Vizualizari | 0 Comentarii
• Taximetristul Eduard Petronel Spulber si iubita lui, Roxana Atitienei, vor fi extradati in cel mai scurt timp in Olanda pentru a fi cercetati si eventual judecati pentru crima

Taximetristul Eduard Petronel Spulber si iubita lui, Roxana Atitienei, vor fi extradati in cel mai scurt timp in Olanda pentru a fi cercetati si eventual judecati pentru crima. Ieri, judecatorii de la Curtea de Apel Iasi au luat decizia de a aproba solicitarea autoritatilor olandeze de trimitere a celor doi acolo. Zilele acestea, urmeaza ca cei doi sa fie predati in fapt, dupa ce instanta va comunica hotararea luata celor de la arestul politiei. In fata instantei de judecata, Eduard Petronel, de 26 ani, si Roxana Atitienei, de 21 ani, au spus ca vor sa mearga in Olanda.

"Vrem sa mergem acolo pentru ca lucrurile sa fie clarificate. Vrem sa aratam ca suntem nevinovati", a spus Eduard Spulber. Toata aceasta poveste a inceput in luna martie 2008, atunci cand Eduard Spulber impreuna cu Roxana Atitienei ar fi plecat la munca in Olanda. Alaturi de ei au mai plecat si alti tineri. Ei spun ca s-au dus acolo sa munceasca cinstit si sa faca rost de bani. Varianta lor este aceea ca nu au comis nici o infractiune acolo si dupa ce au vazut ca nu gasesc de munca s-au intors acasa. Numai ca, potrivit procurorilor olandezi, scopul pentru care grupul de romani s-a dus acolo era acela de a comite jafuri si talharii pentru a veni cu bani in tara. Dupa saptamani intregi de ancheta, procurorii olandezi au ajuns la concluzia ca de fapt Eduard Petronel si Roxana Atitienei au comis si o crima. La inceputul lunii iulie, anchetatorii olandezi au venit la Iasi pentru a face o ancheta impreuna cu Directia de Investigare a Infractiunilor de Crima Organizata si Terorism Iasi si pentru a aduna probe impotriva celor doi indragostiti. Pe de alta parte, autoritatile olandeze au trimis si doua mandate de arestare europene care au fost puse in executare de Parchetul de pe langa Curtea de Apel Iasi. Cei doi tineri au fost prinsi in apropiere de Radauti, cand tocmai incercau sa fuga din tara. In fata anchetatorilor, acestia au sustinut ca nu sunt vinovati de uciderea batranului olandez si ca totul este o inscenare pusa la cale pentru denigrarea Romaniei.


Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1468 (s) | 22 queries | Mysql time :0.019349 (s)

loading...