News Flash:

Tehnica de artilerie pe drumurile nationale iesene

1 Octombrie 2004
1103 Vizualizari | 0 Comentarii
•Regionala de Drumuri Nationale a achizitionat 6 tractoare de artilerie pentru salvarea persoanelor care vor ramane inzapezite •De asemenea, trei remorchere vor stationa in zonele unde circulatia rutiera se blocheaza frecvent

Directia Regionala de Drumuri si Poduri Nationale s-a pregatit pentru interventiile exceptionale din aceasta iarna achizitionand mai multe utilaje militare. "Este vorba de sase tractoare de artilerie, pe care le vom echipa cu lame, pentru a le folosi in cazuri deosebite. Acestea au intrat in patrimoniul nostru, fiind cedate de Ministerul Apararii Nationale", a declarat, ieri, Viorel Scutaru, director adjunct al Regionalei de Drumuri si Poduri Nationale. Cele sase utilaje, special modificate, vor fi folosite pentru salvarea persoanelor care vor ramane inzapezite pe arterele rutiere nationale. Iarna trecuta, cateva zeci de persoane au ramas inzapezite pe drumurile judetene si nationale, fiind necesara interventia unor echipaje militare si a Inspectoratului de Protectie Civila pentru a le fi salvate vietile. Tractoarele de artilerie vor fi garate in anumite statii, astfel incat acestea sa poata actiona la timp, dupa caz, in orice zona a regiunii Moldovei. In aceasta iarna, pe drumurile nationale de pe raza judetului Iasi vor actiona 12 utilaje din dotarea Regionalei de Drumuri. Acestea sunt speciale utilate, astfel incat sa poata fi folosite atat pentru activitatile de deszapezire, cat si pentru cele de imprastiere a materialelor antiderapante. "Sunt doua zone in care interventia devine mai grea in fiecare iarna, dar fiecare dintre acestea prezinta probleme diferite. Este vorba de portiunea Iasi - Poieni, unde se produc frecvent blocaje rutiere. Drumul este in panta, iar, din cauza ca cele mai multe autoturisme nu folosesc lanturi pentru pneuri, circulatia se intrerupe vreme de mai multe ore. De asemenea, pe DN 28 circulatia se blocheaza din cauza viscolului", a mai precizat directorul adjunct Scutaru. In aceste zone, pentru deblocarea traficului rutier, Regionala este pregatita cu trei remorchere, utilaje care pot tracta autoturismele in conditii deosebite. Cele trei remorchere vor actiona in zonele Iasi - Pascani, Pascani - Gastesti si pe drumul de la Iasi pana la intrarea pe DN 2. De asemenea, pana la data de 15 octombrie, Regionala de Drumuri si Poduri Nationale, in urma unor licitatii, va inchiria si alte utilaje. Pentru reteaua de drumuri nationale din judetul Iasi, a carei lungime este de aproape 400 kilometri, a fost achizitionata o cantitate de circa 3.900 metri cubi material antiderapant si 2.900 tone de sare. Pana la data de 30 septembrie, data la care va fi activat comandamentul de iarna si la care Regionala va functiona in regim de permanenta, in depozite trebuie sa fie 75 la suta din cantitatea de sare si intreaga cantitate de nisip necesara depasirii iernii.
(T.L.)
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1946 (s) | 22 queries | Mysql time :0.021134 (s)

loading...