News Flash:

Tiganii vand buretii si ciupercile la fiecare colt de strada

3 Octombrie 2001
1080 Vizualizari | 0 Comentarii
•Bazarul, un alt loc de comercializare a acestor produse •Unii cumparatori habar nu au ce cumpara

In fiecare dimineata, zeci de tigani veniti din localitatile judetului isi vand buretii si ciupercile la coltul strazilor, pentru a fi la adapost de privirile gardienilor care ii alunga din piete. Comercializarea acestor produse pe tarabele din piete a fost interzisa, deoarece zeci de copii si adulti au ajuns in spital intoxicati cu ciuperci. Mai mult, acestia nu au nici un buletin de analiza prin care sa demonstreze ca ciupercile sau buretii sunt comestibili. Desi in nenumarate randuri medicii au avertizat populatia asupra pericolului pe care-l reprezinta cumpararea ciupercilor de la vanzatori ambulanti, totusi, marea majoritate ignora acest lucru. Fugariti din piete, comercianti si-au gasit imediat locuri dosite in care sa-si vanda produsele. Unul dintre acestea este bazarul. In fiecare dimineata, contra unei taxe de 3.000 de lei, tiganii din Mironeasa sau Voinesti intra cu saci plini cu bureti sau ciuperci in bazar. Imediat apar cumparatorii, iar foarte multi dintre ei habar nu au ce cumpara. "Cred ca sunt bureti. Eu nu le cunosc specia, dar mi-a spus o vecina ca sunt buni. Ea tot de la tiganii din bazar cumpara. Iau mai multe kilograme pentru ca ii pun la borcan cu sare", ne-a declarat Maricica Puiu.
Pretul unui kilogram de bureti este de 15.000 de lei. O tigancusa de doar 15 ani, din comuna Mironeasa, a explicat cumparatorilor ca ea stie care sunt buretii otravitori, luand lectii de la bunica. "Astazi dimineata am avut 50 de kilograme si i-am vandut pe toti. Bunica m-a invatat care sunt buni si care otravitori. Oamenii au incredere si cumpara. Acasa mancam toti bureti si nu a murit nimeni. O data i-a fost rau lui bunica pentru ca a mancat prea multi", ne-a spus Floarea Carausu.
Nici unul dintre cumparatori nu si-a pus problema daca ceea ce cumpara este comestibil. Fiecare isi spune parerea in legatura cu specia din care provin buretii din sacii tiganilor. "Sunt comestibili, pentru ca asa ceva mi-a adus si soacra mea. Daca si ceilalti cumparatori spus ca sunt buni, cumpar si eu cateva kilograme. Acum cateva zile am luat de la niste oameni din Voinesti, iar sotia a facut zacusca. Am mancat si nu ne-a fost rau. Am auzit ca s-au intoxicat oamenii cu bureti, ciuperci, dar poate a fost unul otravitor printre ceilalti", ne-a spus Vasile Cucos.
In ultimele zile, de pe tarabele pietelor, gardienii au aruncat zeci de kilograme de bureti. "Luni dimineata, vindeam bureti in piata. Au venit gardienii si m-au pus sa calc cu picioarele toti bureti. Dupa aceea i-au stropit cu benzina. Nu avem voie sa vindem bureti in piata, dar trebuie sa castigam si noi un ban. Vindem pe unde apucam, pentru ca oamenii cumpara", ne-a declarat Florentina Mazilu.
Inspectorii din cadrul Directiei de Sanatate Publica nu elibereaza buletine de analiza decat pentru ciupercile de cultura. (M.O.)
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1302 (s) | 24 queries | Mysql time :0.019924 (s)

loading...