News Flash:

Tinerii au baut si au mancat pana au ajuns la spital

27 Decembrie 2006
863 Vizualizari | 0 Comentarii
Tinerii au baut si au mancat pana au ajuns la spital
• In primele doua zile ale Sfintei Sarbatori de Craciun, bilantul medicilor arata ca cei mai multi pacienti care au necesitat ingrijiri medicale si spitalizare sunt tineri • Acestia au consumat alcool in exces si au mancat din bucatele traditionale fara a mai tine seama de consecinte • Trei tinere au incercat sa se sinucida pentru ca iubitii acestora nu au avut grija ca Mos Craciun sa le aduca daruri • Trei barbati au fost transportati la spital in stare de hipotermie dupa ce au baut alcool si au dormit pe marginea drumului


Cei mai multi ieseni care au necesitat asistenta medicala de urgenta si spitalizare in primele doua zile ale Craciunului au fost tinerii. Conform celor declarate de medici, acestia au avut nevoie de ingrijiri medicale din cauza ca au consumat foarte mult alcool si au mancat fara masura din bucatele traditionale. Totusi, medicii au afirmat ca numarul iesenilor care au ajuns in aceste zile la spital a fost mult mai mic in comparatie cu aceeasi perioada a anului trecut. In prima zi a Sfintei Sarbatori de Craciun, trei tinere si alti patru barbati au incercat sa-si puna capat vietii, pur si simplu din motive puerile. Cele trei iesence, cu varste cuprinse intre 21 si 25 de ani, toate din Iasi, au fost diagnosticate cu intoxicatie medicamentoasa, forma medie. Fetele au incercat sa-si puna capat vietii chiar in prima zi de Craciun, pentru ca prietenii acestora nu au avut grija ca Mos Craciun sa treaca si pe la fete. Suparate ca Mos Craciun le-a uitat in acest an, acestea au incercat sa le dea o lectie baietilor si au inghitit zeci de pastile. Conform celor declarate de dr. Tudor Ciuhodaru, seful Unitatii de Primire Urgente de la Spitalul de Urgente, nici una dintre acestea nu se afla in stare grava si dupa administrarea tratamentului starea de sanatate a acestora este stabila. "Tinerele au incercat mai mult sa-si impresioneze iubitii si nu sa se sinucida. Ca sa incerci sa-ti pui capat vietii pentru ca nu ai primit cadou de la Mos Craciun mi se pare de-a dreptul stupid. Mai ales ca nici una dintre paciente nu este la o varsta in care sa astepte cadou de la Mos Craciun. Am mai avut patru barbati cu tentative autolitice care, pe fondul consumului exagerat de alcool, si-au facut mai multe taieturi pe brate. S-au taiat cu lama. Plagile erau superficiale si, dupa sutura acestora, pacientii au fost trimisi la domiciliu", a declarat dr. Tudor Ciuhodaru.

Beti pe marginea santului

In primele doua zile ale Craciunului, aproximativ 30 de tineri au fost transportati la Spitalul de Urgente, deoarece li s-a facut rau din cauza abuzului alimentar combinat cu mult alcool. "Tinerii au fost un segment important in aceasta perioada. Majoritatea celor care au ajuns la spital erau cu patologie specifica in aceasta perioada. Hemoragii digestive, come etilice, enterocolite. Nu au lipsit nici agresiunile, cei drept minore. Fata de anul trecut in aceeasi perioada am avut mai putini pacienti", a declarat dr. Tudor Ciuhodaru. Trei ieseni, cu varste cuprinse intre 20 si 60 de ani, au fost adusi la spital in stare de hipotermie. Acestia au consumat alcool in exces si din cauza starii avansate de ebrietate nu au mai ajuns la domiciliu si au dormit pe marginea drumului. Trecatorii au anuntat Serviciul de Ambulanta si barbatii au fost transportati la spital. Dupa acordarea ingrijirilor medicale starea de sanatate a acestora s-a normalizat.


Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1724 (s) | 22 queries | Mysql time :0.018450 (s)

loading...