News Flash:

Toamna inspiratiilor

30 August 1999
773 Vizualizari | 0 Comentarii
Camasa cu maneca scurta nu prea mai face fata ultimelor seri de august, cand ramai mai tarziu la terasa, ca sa-ti lamuresti nedumeririle de peste zi, sau, cine stie, de peste viata. Se lasa racoarea. Se intra in "muncile de toamna", cand, daca te straduiesti, chiar iti poti gasi ceva de lucru, la un prieten care face vinul. Vine vremea poetilor, care se vor arunca pe strazi, cu plamanii de fumatori rascoliti de atmosfera tot mai umeda, de caderea brusca in sentimental, de amintirea ultimelor iubite care tocmai au pus punct, pentru ca au fost disponibile doar pentru o vara. Se lungesc noptile, si cu ele insomniile, chinurile si spaimele pentru ziua care urmeaza. Si uite asa, vine si inspiratia, din momentele pe care le crezi cele mai inchise, mai fara orizont. Mai scrii ceva, ca sa umpli noptile astea, iar dimineata, fara prea mari pespective, continui eterna plimbare pe strazi, ca sa-ti dai seama, pina la urma, ca se poate scrie din orice, poate chiar despre masina care tocmai era sa te calce, sau despre florareasa din colt, ramasa in ploaie, dar cu flori frumoase, pentru care nu face nici un fel de reducere, chiar daca se rup norii. Orasul asta de genii si vagabonzi iti arata mereu cite ceva, desi ti se pare ca sint lucruri prea vechi, pe care le stii de foarte multa vreme, le stiau si ei, parintii tai, si asa mai departe... Poate coltul acela de strada are sa-ti spuna ceva, proiectat pe fundalul monoton al perdelei de ploaie, si punin foarte bine in lumina contrastul dintre otel, sticla si caramida rosie, roasa de amintiri. Fetele grabite spre Universitate, timide si rosind curat la fluieraturi, cu capul in piept, refuzind intilnirea cu viata inainte de a termina studiile. Le vezi pe toate astea, pentru ca e toamna, esti ud, s-au lipit de tine frunze, ca de un asfalt si, in general, n-ai pe unde sa te duci. Nici la crisma, pentru ca nimeni nu mai da pe datorie. Este vremea sa te gindesti la marile poeme, la epopeile care vor urma la noapte, intre zidurile vechi pe care le-ai inchiriat de la un proprietar pe care nu-l intelegi. Vine, asa, un fel de tristete, care iti place totusi, pentru ca te gindesti la suferinta umanitatii, pe linga care banalele tale lamentari nu mai sint nimic. Iar tie iti esti dator, despre sensul vietii inca n-ai dat raspunsul pe care ti l-ai promis. Acum e momentul, in tomna asta nesuferita, cind toate se topesc si totul se vede doar in alb si negru. Ca o memorie la care renuntase-i cindva.
La astfel de lucruri te poti gindi, intr-o ultima seara de august, acolo pe terasa, cind simti ca e prea subtire camasa cu mineca scurta.
Liviu APETROAIE
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1218 (s) | 22 queries | Mysql time :0.016308 (s)

loading...