News Flash:

Toma Lache si-a ucis concubina cu toporul pentru ca l-a facut de rusine

12 Martie 1999
770 Vizualizari | 0 Comentarii
Tribunalul Iasi a dispus astazi prelungirea arestarii preventive, pe o perioada de 30 de zile, pentru continuarea cercetarilor, in dosarul privind pe Toma Lache (45 de ani), din comuna Mogosesti, judetul Iasi, cercetat pentru comiterea infractiunii de omor. In raport cu probele administrate, se retine faptul ca la data de 10 februarie, in jurul orelor 20.30, Lache i-a aplicat concubinei sale Maria Cretu (43 de ani) mai multe lovituri cu un topor, provocindu-i moartea.

Moartea femeii a fost deosebit de violenta si s-a datorat numeroaselor plagi urmate de un puternic soc hemoragic. Criminalul a trait in concubinaj cu Maria Cretu peste 10 ani de zile, in urma acestei legaturi rezultind un copil. Din cauza greutatilor materiale, minorul a fost incredintat spre crestere si educare Centrului Scolar din Tg. Frumos. Cei doi concubini erau mari consumatori de bauturi alcoolice si deseori se certau din cauza lipsurilor. Zi de zi acestia isi inecau amarul in bautura pentru a uita de greutatile financiare.

In ziua fatidica, cei doi concubini au baut impreuna cu un prieten circa 3 litri de vodca, la barul apartinind AF "Ilie-Marin", dupa care Toma Lache a plecat acasa. Maria Cretu a refuzat sa plece si a mai baut in jumatate de ora o sticla de vodca. Beata-moarta, femeia nu a reusit sa parcurga decit 50 de metri si a cazut intr-un sant cu apa. Iritat de cele intimplate, Lache s-a intors din drum si s-a hotarit sa-i aplice concubinei sale o "mica corectie".

Cu aburii alcoolului in cap, el nu a mai asteptat nici un fel de explicatie. A transportat-o pe femeie in spate pina acasa, dupa care a ucis-o in bataie cu o coada de bardita pentru ca l-a facut de rusine. Ca si cind nimic nu s-ar fi intimplat, Lache a adormit satisfacut ca si-a pedepsit concubina, dupa care, spre dimineata, s-a trezit si a plecat linistit la servici. In urma cercetarilor efectuate, anchetatorii au constatat ca victima a stat in agonie circa doua ore, dupa care si-a dat duhul. Judecatorii au dispus prelungirea arestarii preventive a inculpatului pentru continuarea cercetarilor si pentru finalizarea expertizei medico-legale a victimei.

tribunalul iasi toma lache comuna mogosesti judetul iasi maria cretu
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2016 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1971 (s) | 22 queries | Mysql time :0.013455 (s)