News Flash:

Tomiris - al doilea Tepro

4 Octombrie 2002
1427 Vizualizari | 0 Comentarii
Oamenii politici se abtin de la comentarii

In cazul anchetei de presa prezentate inca de la inceputul acestei saptamani de reporterii cotidianului ZIUA de Iasi, in care era prezentata evolutia situatiei economico-financiare de la societatea comerciala Tomiris SA, incepand cu privatizarea si pana in prezent, oamenii politici din Iasi se abtin de la comentarii. Astfel, contactat telefonic ieri seara, senatorul Ion Solcanu a refuzat sa dea vreo declaratie in acest sens pana cand nu va avea certitudinea ca rezultatele anchetei sunt intr-adevar reale. "Trebuie sa vad niste documente si apoi voi putea da declaratii in acest sens", a explicat Ion Solcanu. O replica asemanatoare a avut si deputatul PSD de Iasi, Cristian Nechifor. "S-ar putea sa fie vorba de infractiune si, in acest caz, cei care au gresit trebuie sa suporte consecintele conform legii. Acum cateva zile am primit si eu niste documente din partea sindicatului de la unitatea ieseana in cauza, pe care de altfel le-am inaintat Parchetului", a declarat Cristian Nechifor, membru in Comisia Anticoruptie din cadrul Camerei Deputatilor si directorul societatii comerciale Moldova Tricotaje SA din Iasi.
Reamintim ca ancheta de presa initiata de reporterii cotidianului ZIUA de Iasi a indicat ca administratorii de la fosta fabrica de matase Victoria se pot face vinovati de falimentarea voita a unitatii iesene. Astfel, conform unor date oficiale, se poate afirma ca relatiile de colaborare pe care societatea comerciala Tomiris SA le are cu firmele din Arad sunt in dezavantajul fabricii de matase din Iasi. O posibila explicatie ce poate fi luata in calcul pentru elucidarea acestei situatii o constituie conflictul de interese existent intre administratorii firmelor.
La sfarsitul saptamanii trecute, Cristian Iorgov, directorul general al unitatii din Iasi a demisionat din functie, in locul acestuia fiind numit cu delegatie, pana la organizarea urmatoarei Adunari Generale a Actionarilor, Valeriu Pricop. Deocamdata, Cristian Iorgov a decis sa plece, pentru o perioada scurta de timp, intr-un concediu de odihna.
Craita POPA
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1653 (s) | 24 queries | Mysql time :0.018182 (s)

loading...