News Flash:

Tonul dintre Belarus si Rusia a mai urcat un pic duminica, din cauza semnarii unui acord regional

13 Iunie 2009
515 Vizualizari | 0 Comentarii
Afisat: 20.20

Mai multe tari din fosta URSS au semnat duminica, cu ocazia unui summit, un acord pentru instituirea unei forte comune de reactie rapida, ceea ce a provocat furia Belarusului, care a boicotat reuniunea din cauza conflictului pe care il are cu Moscova pe tema importurilor de lapte, informeaza AFP.
"As vrea sa va spun ca au fost luate decizii serioase (la summit - n.r.), care vizeaza imbunatatirea mecanismelor de securitate colectiva si intarirea considerabila a potentialului organizatiei", a declarat presedintele rus Dmitri Medvedev la conferinta de presa sustinuta la incheierea summitului Organizatiei Tratatului pentru Securitate Colectiva (ODKB) care a avut loc la Moscova.
"Principalul rezultat al summitului este semnarea acordului referitor la fortele comune de reactie rapida ale ODKB", a adaugat liderul de la Kremlin.
Textul semnat reglementeaza "principalele caracteristici ale activitatii fortelor implicate, in speta chestiuni care tin de afectarea acestor forte, efective si utilizare", a mai spus Medvedev, fara a da alte detalii.
Acordul va permite tarilor semnatare sa "reactioneze mult mai eficient in fata principalelor amenintari actuale, in special terorismul international, criminalitatea locala sau transfrontaliera, inclusiv cea legata de traficul de droguri si conflictele locale sau poate regionale", a subliniat Medvedev.
Semnarea acestui acord era de asteptat, principiul crearii acestei forte fiind deja stabilit la un precedent summit, care a avut loc la 4 februarie, tot la Moscova.
Din ODKB, o organizatie regionala pe care Moscova spera sa o utilizeze ca pe o contrapondere la NATO, fac parte Rusia, Belarus, Armenia, Kazahstan, Kirgizstan, Tadjikistan si Uzbekistan.
Acordul de duminica nu a fost semnat totusi de Uzbekistan, din cauza unei "serii de indoieli", si de Belarus, care a fost absent de la reuniune, a precizat Medvedev.
Presedintele belarus Aleksandr Lukasenko anuntase duminica dimineata ca boicoteaza summitul ODKB ca raspuns la atitudinea Rusiei in conflictul pe care cele doua tari il au pe tema produselor lactate din Belarus.
Minskul a reactionat dur la vestea semnarii acordului pentru forta comuna, calificandu-l drept "ilegitim" si neconform cu statutul ODKB. In acest sens, a fost trimisa o scrisoare de protest Secretariatului ODKB, a anuntat purtatorul de cuvant al Ministerului belarus de Externe, Andrei Popov. "A nesocoti pozitia unui stat membru al Organizatiei este inadmisibil si orice decizie luata impotriva vointei unui stat membru este ilegitima", a spus purtatorul de cuvant.
Amintind de absenta lui Lukasenko la summit, Medvedev a spus ca regreta ca dosarul "tehnic" al laptelui nu a fost tratat in mod bilateral si ca Lukasenko nu i-a telefonat ca sa-l anunte ca isi anuleaza vizita. "Sper ca aceasta isterie in ceea ce priveste carnea si laptele nu va impiedica activitatile fortei comune de reactie rapida", a spus Medvedev. El a invitat cele doua tari care nu au semnat acordul "sa reflecteze" si sa revina asupra deciziei lor. Absenta lor nu are totusi "nimic dramatic", a completat Medvedev.
Serviciul rus pentru protectia consumatorilor a interzis in 6 iunie importul a peste 1.000 de tipuri de produse lactate din Belarus, motivand aceasta decizie prin faptul ca producatorii acestora nu respecta noua legislatie vamala a Rusiei care a intrat in vigoare inca din decembrie 2008. Embargoul impus Belaruslui poate provoca o pierdere de peste un miliard de dolari pe an pentru Minsk.
Deja numit "razboiul laptelui", boicotul a fost decis la o zi de la un interviu al presedintelui belarus Aleksandr Lukasenko in care acesta a acuzat Rusia ca ar conditiona acordarea unui imprumut de o recunoastere de catre Minsk a regiunilor secesioniste georgiene Abhazia si Osetia de Sud. Lukasenko a spus la Moscova ca pozitiile tarii sale nu sunt negociabile si a avertizat in legatura cu "o noua Cecenie", daca Rusia nu renunta la ambitiile "imperialiste" in legatura cu tara sa.
Economia belarusa, foate putin modernizata dupa caderea URSS, ramane dependenta de piata, de credite si de subventiile indirecte ruse. Rusia spera de mult sa obtina proprietatea asupra unei parti a marilor societati belaruse din sectoarele agricol, chimic sau petrolier.
Mult timp considerat un paria in Occident, Lukasenko a inceput o apropiere de UE, care a invitat in mai Belarusul sa se alature proiectului sau Parteneriatul Estic, destinat tarilor din fosta URSS.
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.3679 (s) | 22 queries | Mysql time :0.221588 (s)

loading...